Un bărbat din Adjud a ajuns la capătul puterii după cinci ani în care a avut grijă de bunica lui. Paul A. are 39 de ani și o mulțime de probleme. Bunica lui de 91 de ani a fost diagnosticată cu demență de către medicul de familie, care i-a dat și trimitere pentru medicul specialist, însă femeia refuză să meargă la control pe motiv că… îi este frică. Nepotul ei spune că se teme pentru viața femeii care ar putea da foc la casă, pentru că „nu este în deplinătatea facultăților mintale‟. Singura soluție pe care bărbatul a găsit-o este pensia de handicap cu însoțitor, însă are nevoie de un medic psihiatru care să meargă în Adjud, să o consulte la domiciliu pe bătrână.
„700 de lei nu ne ajung!‟
Paul muncește cu ziua și nu îi este rușine să o spună. Muncește cu ziua pentru că cei 700 de lei care le intră în casă, pensia bunicii, nu le ajung, afirmă bărbatul. În curtea în care locuiesc el și bunica lui sunt două familii, în cealaltă casă trăind unchiul din partea tatălui. Nenorocirile s-au ținut lanț de familia bărbatului. După ce mama nu a mai vrut să aibă vreo legătură cu el, a fost nevoit să locuiască cu tatăl și bunica paternă. La ceva timp după moartea bunicului patern, tatăl lui Paul a fost diagnosticat cu cancer. Se întâmpla în luna iunie a anului trecut. Câteva luni mai târziu, pe 6 noiembrie, Paul și-a condus pe ultimul drum părintele răpus mult prea devreme de cumplita boală.
Acum, Paul are grijă de bunica lui care, spune el, are momente de delir, îl amenință cu toporul și îl scoate afară din casă în miez de noapte. Este disperat și ne cere ajutorul: caută un medic psihiatru care să se ducă acasă la ei, în Adjud pentru ca mai apoi să i se facă dosarul pentru pensia de handicap cu însoțitor. „Eu am 39 de ani iar bunica mea de care am grijă are 91 de ani. Eu am fost la medicul de familie. Până acum un an și ceva, aproape doi, nu am știut că bunica mea, conform vârstei, are dreptul la o pensie de handicap cu însoțitor. Spre exemplu, și azi-noapte s-a sculat din pat și m-a dat afară din casă, dar eu o accept pentru că este bunica mea și o iubesc foarte mult, am plecat pentru o jumătate de oră și apoi și-a revenit. Am încercat să-i fac o pensie de handicap ca eu să mă pot duce la muncă pentru că vreau să-i pun și un însoțitor. M-am dus la medicul de familie și am încercat să fac lucrurile acestea, am sunat la medicii psihiatrii din Focșani, pentru că neurolog și psiholog avem și în Adjud, însă bunica mea nu a vrut să meargă din cauză că îi este frică și nu vrea. Mamaia merge prin casă, prin curte, stă mai mult în pat ce-i drept pentru că are 91 de ani, dar ea de 5 ani nu mai gătește, nu mai face nimic decât rele. Acum când am venit eu în pauză, pentru că la ora 13:00 iau pauză de la locul în care muncesc cu ziua, am găsit în casă dezastru ca de foarte multe ori, adică aduce căței în casă, manâncă cu pisicile, se mai duce prin grădină… deci poate face rele, dar bune nu. Ea este eligibilă pentru pensia aceea de handicap cu însoțitor, pentru că îi trebuie permanent o persoană aproape, dar nu vrea să meargă la medicul psihiatru. Tatăl meu a murit de cancer pe 6 noiembrie, luna trecută i-am făcut pomana de 40 de zile. Aici în curtea în care locuiesc, au fost doi frați, dintre care unchiul trăiește; deci tatăl și unchiul sunt copiii bunicii mele. Unchiul a stat mulți ani în casă cu bunica, de vreo 5 ani nu a mai stat și bunica a stat vreun an de zile singură. Tata a avut cancer la gât, eu l-am îngrijit și pe el. Deci astă-vară eu mă duceam și la muncă, lucram la o croitoreasă la Mărășești, avem grijă și de tata, și de bătrână… mă duceam și la muncă și făceam și naveta. Mi-a fost foarte greu când trebuia să dau telefon acasă de la omul la care lucram la Mărășești să văd ce mai face tata, dacă nu cumva a murit pentru că, având cancer la gât, îi pregăteam mâncare pasată din cauză că era blocat la gât, nu putea să mănânce‟, spune Paul A.. Pentru câteva secunde, bărbatul nu mai spune nimic, glasul începe să-i tremure, iar chipul îi este brăzdat de lacrimi… „Tata avea 30 de kilograme când l-am îngropat!‟.
„Ea poate să dea foc la casă!‟
Cum poți ajuta un om care nu vrea să meargă la medic deși pare să aibă nevoie de un consult de specialitate?! Aceasta este dilema nepotului care de cinci ani a făcut de toate: a splălat haine, a făcut mâncare, a făcut curățenie și chiar a spălat-o pe bunică. „Eu vreau doar să mă ajute cineva cu un doctor psihiatru care să-i facă evaluarea asta pentru că neurolog și psiholog avem aici în Adjud și mă duc eu la muncă cu ziua și mă descurc să fac tot ce trebuie pentru acel dosar pentru pensia de handicap… este foarte greu să ne descurcăm cu 700 de lei, și în primul rând ea are nevoie de un însoțitor, iar eu nu mă pot duce la muncă decât cu maxim de stres și doar uneori pentru că se mai simte și rău, și nu pot să o las pe timp de iarnă cu foc în sobă de frică să nu-și dea foc în casă.
Eu cer să vină un medic psihiatru acasă și să-i facă referatul acela de boală pentru că la pensia de handicap îți trebuie referat de la medicul psihiatru, psiholog și neurolog. Acum mă aude că vorbesc cu dumneavoastră și îmi zice să tac din gură și mă dă răilor… eu o iubesc foarte mult, dar nu mai pot! Doctorul de familie a bătrânei mi-a dat două trimiteri dintre care una la psihiatrie, dar ea nu vrea să meargă. Vreau doar să vină un medic psihiatru acasă, atât, eu nu cerșesc, eu mă duc și muncesc! Nu beau, nu fumez, sunt un om corect, pentru că altfel nici nu am avea cum să ne descurcăm cu 700 de lei pe lună, dacă aș fi consumat chiar și o bere… o bere pe zi însemnă un milion (lei vechi) pe lună. Trebuie să-mi drămuiesc banii pentru a putea trăi!
Când o văd că este haotică, pentru că are astfel de momente, nu o pot lăsa singură în casă, și prefer ca în ziua aia să stau lângă ea, pentru că nu mă pot baza că nu va face vreo prostie. Eu aș avea și alte oportunități să muncesc, nu am liceul, dar am făcut profesionala terminată cu media 9 aproape, dar îmi este milă de ea să o las singură. Am două rânduri de trimiteri de la medicul de familie, am încercat și acum doi ani, și anul trecut în iunie și tot nu a vrut să meargă. Tot în iunie a început și problema cu tata, a stat numai în pat, a slăbit foarte mult și în noiembrie a murit, avea 30 de kilograme când a murit. La un moment dat, bunica m-a amenințat cu toporul, a spus că mă omoară, dar eu știu că undeva în sinea ei mă iubește și că nu ar face niciodată așa ceva!‟, adaugă bărbatul din Adjud.
„Dacă pacientul respectiv refuză să meargă la medic, acesta nu poate fi obligat!”
L-am contactat pe medicul de familie al bătrânei a doua zi dimineață. Inițial a răspuns asistenta dumnealui care l-a anunțat că-l caută „cineva de la presă‟, moment în care medicul a răspuns imediat și mi-a spus că momentan are foarte mulți pacienți la consultație și că ar fi mai bine să revin după ora 12:00/13:00. Am sunat la 12:30, la telefon a răspuns tot asistenta care a spus că domnul doctor a plecat pe teren la un deces, și că ar fi mai bine să revin la ora unu fără un sfert. În zadar am mai sunat după aceea pentru că de joi după-amiază, nu a mai răspuns nimeni la acel număr de telefon.
Am sunat la la Spitalul Municipal Adjud pentru a verifica dacă există o secție de Psihiatrie sau dacă este vreun medic psihiatru în Adjud. Răspunsul a fost negativ în ambele cazuri. Între timp, am luat legătura cu un alt medic de familie din Focșani pentru a găsi un răspuns la problema noastră. Iată ce am aflat: „NIMENI nu poate fi internat împotriva voinței sale. Pentru un examen psihiatric corect, pacientul trebuie adus la medicul specialist. Mai mult decât atât, în cazul în care aparținătorul dorește să-i facă pensie de handicap cu însoțitor pacientului respectiv, este nevoie să meargă împreună cu el la comisia de evaluare acolo unde i se va pune un diagnostic corect. Doar în cazul în care pacientul are un episod mai violent, aparținătorul sau cineva din familie trebuie să anunțe poliția urmând ca aceștia să decidă dacă este într-adevăr nevoie să îl ducă pe pacientul respectiv la secția de Psihiatrie de la Dumbrăveni sau de la Focșani unde va fi internat. Nu contează vârsta! Dacă pacientul respectiv refuză să meargă la medic, acesta nu poate fi obligat!‟.
Din păcate nu am găsit un răspuns concret pentru problema bărbatului din Adjud, dar poate un medic psihiatru care citește acest articol sau cineva care s-a confruntat cu o asemenea situație ne poate lămuri astfel încât să-i ajutăm pe cei doi adjudeni.
