A fost zi de mare sărbătoare ieri la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva‟ din Focșani acolo unde, la slujba de Sfântul Ioan Botezătorul, a luat parte și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Slujba religioasă a fost oficiată de un alai alcătuit din 12 preoți printre care s-a aflat și preotul Ioan Ploscaru cel care, începând de ieri, va sluji la catedrală alături de preotul paroh Florentin Răuță. Zeci de credincioși au asistat smeriți la rugăciune și l-au felicitat de ziua numelui său pe noul preot. La finalul slujbei, ÎPS Ciprian a ținut să le mulțumescă într-un mod inedit unor oameni fără de care catedrala din Focșani nu ar fi putut arăta așa cum se prezintă astăzi. Este vorba de Petre Mădălin Fogor și Bogdan Mănciulescu, doi sculptori în lemn din Buzău și despre Petru Pletea, dirigintele de șantier al lucrărilor care au fost efectuate în lăcașul de cult.
„Cel mai mare om născut din femeie!”
An de an, la data de 7 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Botezătorul cunoscut drept cel mai mare om născut din femeie. Peste două milioane de români au primit la botez numele Sfântului Ioan și se bucură de ocrotirea duhovnicească a acestuia. Sfântul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a subliniat în cuvântarea sa că numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul au trecută în calendar data nașterii biologice, știut fiind că ceilalți sfinți apar în calendar cu data morții biologice care se suprapune cu momentul în care au devenit sfinți. Povestea Sfântului Ioan Botezătorul începe cu cei doi părinți ai săi, Zaharia și Elisabeta, doi oameni în vârstă cărora Dumnezeu le-a dat un fiu la bătrânețe.
În sfintele cărți este scris că preotul Zaharia s-a îndoit de venirea pe lume a fiului său, drept pentru care Dumnezeu l-a pedepsit să nu mai poată spune un cuvânt până când se va convinge singur de acestă minune. Abia în a 8-a zi de viață a pruncului Ioan, atunci când, conform tradiției, a și fost botezat, tatăl lui a putut vorbi din nou, iar din acea zi și până când a închis ochii, a continuat să vorbească și să ducă mai departe cuvântul lui Dumnezeu. „Sărbătoarea de astăzi este trecută în calendar cu denumirea «Soborul Sfântului Ioan Botezătorul», înțelegând prin aceasta adunarea creștinilor, a tuturor celor care îl cinstesc după cuviință pe Sfântul Ioan, cel care s-a învrednicit să-L boteze cu apă pe Fiul lui Dumnezeu întrupat și să-L atingă cu mâna sa. A fost ultimul prooroc al Vechiului Testament și primul din Noul Testament, puntea de legătură dintre cele două legăminte; el însuși proorocit de alți profeți din Vechiul Testament. Miheia l-a numit «Îngerul Legământului Celui Nou», iar proorocul Isaia s-a referit la el ca fiind «Glasul Celui ce strigă în pustie». Ce urma să strige în pustie Sfântul Ioan Botezătorul?! «Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui!»‟, a spus, în predica sa de ieri, Înaltpreasfinția Sa Părintele Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
„Ce mult mi-aș dori ca toți preoții să facă dovada unei ascultări de care a dat dovadă până acum părintele Ioan Ploscaru”
Tot ieri, ÎPS Ciprian le-a vorbit credincioșilor despre părintele Ioan Ploscaru, cel care vreme de șase ani i-a fost colaborator apropiat, așa cum o spune însuși Sfântul Părinte. De ziua numelui, părintele Ploscaru a primit un dar de mare preț, acela de a sluji la Focșani, aproape de familia și casa domniei sale. „Astăzi urmează să vi-l prezint pe cel de-al doilea preot rânduit să slujească la Catedrala «Sfânta Cuvioasă Parascheva» din Focșani, și anume pe părintele Ioan Ploscaru care vă este cunoscut deja tuturor întrucât timp de șase ani mi-a fost colaborator apropiat, arhidiacon, și așa cum am spus și în Catedrala de Buzău când l-am hirotonit preot în 15 decembrie, vă spun și frățiilor voastre că a fost, și sper să rămână în continuare, unul din preoții slujitori smeriți, devotați și ascultători. Mi-a fost oarecum greu să-l slobozesc din slujirea pe care a îndeplinit-o cu multă dragoste și dăruire aceea de diacon și nu numai la Centrul Eparhial, dar, în cele din urmă, a trebuit să mă lipsesc eu de ajutorul său și să caut pe altcineva întrucât este fiu al Vrancei, din Tulnici, și și-a exprimat de mai multă vreme dorința de a veni mai aproape de casă pentru că are familie, are o fetiță care urmează să intre la școală și s-a gândit să-i poarte rostul aici în orașul Focșani. Vi-l prezint și vi-l încredințez alături de părintele Florentin Răuță dumneavoastră, credincioși ai acestei parohii, dar și credincioșilor din Municipiul Focșani și îl dau ca exemplu de ascultare. Ce mult mi-aș dori ca toți preoții să facă dovada unei ascultări de care a dat dovadă până acum părintele Ioan Ploscaru‟, a mai spus ÎPS Ciprian.
Vizibil emoționat și onorat, părintele Ioan Ploscaru a ținut la rândul său să spună câteva cuvinte și să-i adreseze mulțumiri Arhiepiscopului pentru tot sprijinul acordat. În zi de mare sărbătoare creștinească, preotul Ioan Ploscaru le-a vorbit enoriașilor prezenți în Catedrala „Sfânta Cuviosă Parascheva‟ din Focșani despre conștientizare, responsabilitate și dragostea sa față de Biserica lui Hristos și le-a mărturisit că va răspunde în fața lui Dumnezeu pentru modul în care va sluji și se va îngriji de sufletele încredințate spre păstorire. „Trăiesc astăzi o mare și negrăită bucurie, pe de o parte faptul că Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Botezătorul – cel mai mare om născut din femeie, Înaintemergător și Botezător al Domnului Nostru Iisus Hristos, care este și ocrotitorul meu duhovnicesc, iar pe de altă parte, gust din bucuria unui nou început, acela ca slujitor al lui Dumnezeu și al dumneavoastră deopotrivă în lăcașul de cult închinat Sfintei Cuvioase Parascheva din Focșani. Ceea ce simt și trăiesc în aceste clipe unice din viața mea este foarte greu de exprimat în cuvinte. Emoțiile care mă încearcă sunt mari, ele vin din conștientizarea responsabilității slujirii preoțești care mă obligă să-mi pun toată priceperea și toată ființa în slujba bisericii și în slujirea dumneavoastră. Sunt conștient de faptul că voi răspunde în fața lui Dumnezeu de modul în care voi sluji Biserica lui Hristos pe care a câștigat-o cu însuși scump sângele Său, și față de modul în care mă voi îngriji de sufletele încredințate spre păstorire‟, a spus preotul Ioan Ploscaru.
Ordinul, respectiv Hrisovul „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău‟ pentru doi sculptori și un inginer
În încheiere, ÎPS Ciprian a ținut să le mulțumescă unor oameni care au înțeles că lucrul bun este rodul unei munci serioase și binecuvântate de Dumnezeu. Petre Mădălin Fogor și Bogdan Mănciulescu sunt doi tineri din Buzău care s-au asociat și au pus bazele unei afaceri de prelucrare a lemnului, iar munca lor poate fi admirată în interiorul Catedralei „Sfânta Cuviosă Parascheva‟ din Focșani. Datorită seriozității, consecvenței și străduinței de a duce la bun sfârșit lucrurile, cei doi buzoieni au primit Ordinul „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău‟. Tot în semn de mulțumire și respect, ÎPS Ciprian i-a acordat Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău‟ inginerului focșănean Petru Pletea, dirigintele de șantier al lucrărilor de la Catedrală. Sfântul Părinte i-a mai acordat acestuia și o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos în semn de binecuvântare pentru casa și familia sa.
Mai sunt câțiva pași importanți până când Catedrala „Sfânta Cuviosă Parascheva‟ din Focșani va fi în totalitate gata, de aceea, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei le-a cerut credincioșilor sprijinul, atât cât poate fiecare. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre achiziționarea stranelor perimetrale la care au contribuit deja atât sfinții părinți, cât și președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan și primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
Odată cu praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorile de iarnă se încheie în mod oficial, iar cei care doresc, vor putea ține din nou post în zilele de miercuri și vineri. Timp de opt zile de la Bobotează, credincioșii iau în fiecare dimineață, pe stomacul gol, Sfânta Agheasmă și Anafura, iar după acest interval de timp folosesc Agheasma Mare doar în caz de nevoie și numai cu binecuvântarea preotului.
Proiectul Catedralei a fost demarat în anul 2000, la inițiativa președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan și la solicitarea mai multor enoriași, dar și a clerului, care reclama că Vrancea nu are o Catedrală Ortodoxă. Consiliul Județean Vrancea și Consiliul Local Focșani au alocat în repetate rânduri sume de bani pentru finanțarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă.