Trei cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani au participat luna aceasta, la cursul „Metode creative de predare și învățare pentru reducerea abandonului timpuriu al școlii într-o societate bazată pe învățare pe tot parcursul vieții”. Cursul face parte din proiectul „Implică-mă şi voi învăța: o abordare multidimensională în prevenirea părăsirii timpurii a şcolii şi abandonului şcolar” (2018-1-RO01-KA101-047467) finanțat prin programul Erasmus + și s-a desfășurat în Assen – Olanda, iar profesorii participanți au fost Mihail Fâsan, Săndel Agache și Mădălina Alexandru. Conform informațiilor transmise de la profesorul și inspectorul școlar Mihail Fâsan, sub îndrumarea trainerilor Christina Stefan și Tim Stefan, de la Quarter Mediation, profesorii participanți au exersat metode moderne de predare și învățare, în cadrul unor ateliere în care au integrat tehnologia informației și a comunicațiilor cu arta, muzica, jocul, pictura, povestirea dirijată, „ascultă lego”, predarea-învățarea inter- și transdisciplinară folosind muzeele localității, harta minții (lanțul de gândire), „vânătoarea de comori”. De asemenea, aceștia au vizitat cel mai mare liceu vocațional din Assen „Drenthe College” și au făcut schimb de experiență cu profesorii din Olanda. „Alături de colegii din Estonia, Franța, Ungaria, Islanda, Italia și Spania am participat la activități pe ateliere care ne-au permis să înțelegem cât de importante sunt comunicarea, claritatea informațiilor, jocul didactic, lucrul în echipă și mai ales respectul reciproc. De asemenea, am fost puși în situația de a experimenta modul în care se pot simți elevii care au dificultăți de învățare în cazul lucrului într-o echipă. Am fost impresionată de modul în care, folosind patrimoniul local sau național, se pot construi lecții multidisciplinare, interactive și amuzante care să capteze în mod real interesul elevilor”, a declarat profesoara Mădălina Alexandru, managerul proiectului Erasmus+.