Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

Polițiștii locali nu vor participa la oficierea cununiei, dar vor fi prezenți în perimetrul Teatrului

Polițiștii locali nu vor asista la oficierea cununiilor civile la Teatrul Municipal, a asigurat primarul Cristi Misăilă la dezbaterea publică organizată, ieri, la Primăria Focșani. A fost o dezbatere liniștită, majoritatea celor prezenți fiind reprezentanți ai instituțiilor publice din Focșani, ai direcțiilor din Primărie, consilieri locali. Unul dintre proiectele de hotărâre discutate a fost cel privitor la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea ceremoniilor ce au ca obiect oficierea de căsătorii în incinta Teatrului Municipal „Mr. Ghe. Pastia“ din Focșani. Acest Regulament va conține atât programul de oficiere al căsătoriilor dar și regulile care trebuie respectate de nuntași, fiind realizat la inițiativa conducerii Teatrului din cauza problemelor care au apărut din ultimii ani. Directorul Teatrului, actorul Sorin Francu, a arătat că în ultimii ani pereții monumentului istoric au fost murdăriți cu prăjituri, au fost stropiți cu șampanie iar angajații au fost agresați de nuntași. În acest context, a devenit necesară realizarea acestui Regulament care să fie respectat de nuntașii care nu știu limitele bunului simț. Astfel, programul de oficiere a cununiilor va fi, pentru zilele de luni până vineri, între orele 16-18.30, iar sâmbăta și duminica între orele 9-13 și 15-18.30. Intervalul de programare a căsătoriilor va fi de maximum 30 minute, timp considerat necesar atât pentru ceremonia de oficiere, pentru servirea invitaților cât și pentru efectuarea de ședințe foto în foyer, hol, garderobă și pe scările de acces în Teatru. Regulamentul interzice folosirea de confetti în interiorul clădirii, a șampaniei, accesul la instalațiile electrice și de alarmare și… lăutarii. De asemenea, este interzis accesul în sala de spectacole. Pentru a asigura respectarea regulilor, un polițist de la Poliția Locală va fi prezent în zonă, iar amenzile sunt cuprinse între 100 și 1000 lei. În acest context, primarul Cristi Misăilă a explicat că polițistul local nu va participa, efectiv, la oficierea cununiei, acesta urmând să fie prezent în perimetrul Teatrului și să intervină, dacă este cazul, pentru a sancționa persoanele care nu respectă regulile.

Problema locurilor de parcare

Tot la dezbaterea publică organizată ieri a fost discutat și proiectul de hotărâre referitor la regulile pentru locurile de parcare la locuințele noi din municipiu. Astfel, pentru fiecare locuință nouă trebuie asigurate 1,5 locuri de parcare în interiorul proprietății. Acestea se vor realiza la sol sau în construcții individuale subterane sau supraterane. În cazul societăților comerciale, acestea trebuie să asigure câte un loc de parcare la fiecare 50 metri pătrați de spațiu comercial nou construit și câte un loc de parcare la fiecare doi angajați ai societăților comerciale care vor funcționa în noile imobile construite. O altă soluție este realizarea parcărilor la distanțe de maxim trei minute. „În cazul în care locurile de parcare nu pot fi asigurate în interiorul proprietății pe care se realizează investiția, spațiile pentru parcare se pot asigura pe un alt teren, care nu aparține domeniului public, aflat la o distanță care poate fi parcursă pe jos în maxim 3 minute cu o viteză medie de deplasare de 4 km/h. Pentru aceste terenuri investitorul va obține autorizație de construire pentru amenajare parcare, cu avizul „Comisiei pentru siguranța circulației în Municipiul Focșani”, înainte de emiterea autorizației de construire pentru investiția principală. Funcțiunea de parcare va fi înregistrată ca sarcină în cartea funciară a imobilului respectiv, destinația de parcare neputând fi schimbată decât cu acordul emitentului autorizației de construire, respectiv Primăria municipiului Focșani”, a arătat primarul Cristi Misăilă.

Acesta a precizat că, la nivelul anului 2018, erau înregistrate 41.085 autovehicule la Direcția de Înmatriculări, iar în evidența Serviciului de impozite și taxe locale se află 37.766 vehicule, din care 558 tractoare și 588 camioane mai mari de 12 tone. În schimb, numărul locurilor de parcare din municipiu abia depășește zece mii. Astfel, cu toate eforturile municipalității de a amenaja noi locuri de parcare pe străzile care sunt în reabilitare, situația nu se va îmbunătăți prea curând. În acest context, municipalitatea vrea ca, măcar pentru locuințele noi, investitorii imobiliari să asigure locuri de parcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?