Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Au început lucrările de reabilitare și consolidare generală a Spitalului Militar de Urgenţă Focșani

Lucrările de reabilitare și consolidare generală a Spitalului Militar de Urgenţă ,,Dr.Alexandru Popescu” Focşani au început. Jumătate din pavilionul unității se află acum în plin proces de reabilitare, echipa de constructori efectuând deja lucrări în mare parte din saloanele, secțiile și compartimentele spitalului.

„Cu privire la obiectivul de investiții Consolidare şi reabilitare pavilion spital, pavilion punct termic, pavilion bloc alimentar, spălătorii şi pentru reabilitarea reţelelor de utilităţi în cazarma spitalului, pe data de 20 mai s-a obținut autorizația de construire pentru lucrări de construcții cu caracter special. În această perioadă, prin activități de organizare și pregătire a lucrărilor, s-a pus la dispoziție antreprenorului Euromateria S.R.L. (lider), jumătate, pe verticală, din pavilionul spitalului, asta însemnând ambulatoriul de specialitate, o parte din secții și o parte din compartimentele medicale, pentru frontul de lucru.

În acest moment, la nivelul spitalului activitatea medicală a fost comasată, desfășurându-se în spații restrânse, cu o modificare pe alocuri a programului de lucru pentru unele specialități medicale. Va urma o perioadă de organizare a activităților specifice de șantier, acest lucru însemnând delimitare pe linia securității și sănătății în muncă a zonelor de lucru față de punctele de acces în unitate. De asemenea, în cadrul activităților, spitalul este în procedură de achiziție a unui complex modular, cu destinație pentru cabinete medicale de ambulatoriu ce vor fi amplasate în spațiul deja amenajat. Aproximăm că acesta va fi primit undeva la sfârșitul lunii iulie. Prin relocarea unor cabinete medicale din spital se va descongestiona actul medical desfășurat.

Adresăm rugămintea potențialilor pacienți, dar și populației ce locuiește în apropiere, să manifeste înțelegere, răbdare, pentru a ne ajuta să atingem în final un obiectiv comun, și anume acela de a avea un spital la standarde corecte. Aș vrea să remarc totodată și mobilizarea personalului propriu pentru înțelegerea scopului comun, deoarece acesta contribuie, prin comportament și răbdare, la îndeplinirea îndatoririlor pe care le avem în exercitarea actului medical”, ne-a declarat colonelul Sorin Ivan, comandantul Spitalului Militar Focșani.

Proiectul de reabilitare și consolidare generală a unității vizează lucrări de consolidare și reabilitare la pavilionul spital; ascensoare de persoane în pavilionul spital; lucrări de reabilitare la pavilionul punct termic și hidrofor; lucrări de reabilitare la pavilionul bloc alimentar și spălătorie; reabilitare şi extindere reţea de canalizare, reabilitarea reţelelor de apă, termice şi electrice; asigurarea unei surse de apă independente – puţ forat şi rezervor 200 mc; refacerea trotuarelor, aleilor şi a îmbrăcăminţii asfaltice a reţelei carosabile din incinta spitalului.

Termenul de finalizare a lucrărilor este anul 2022. Antreprenorul general al acestui obiectiv de investiții este Asocierea SC Euromateria S.R.L. (lider) – Pressina Construzioni S.P.A. – S&M Expert Project S.R.L. Lucrarea de consolidare și reabilitare a spitalului se derulează pe o perioadă de patru ani, având o valoare de 47.469.910 lei cu TVA.

Obiectivul de investiții a fost aprobat de Executivul condus de Viorica Dăncilă, prin Hotărârea de Guvern nr. 189 din 04.04.2018. „Prin executarea acestor lucrări se urmărește atingerea standardelor de calitate ridicate în ceea ce privește asigurarea serviciilor medicale la cei mai înalți parametri, confortul și siguranța pacienților. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul ministrului Apărării Naționale, dl. Mihai – Viorel Fifor, al șefului Direcției Medicale, dl. general de brigadă medic dr. Ionel Oprea, a șefului Domenii și Infrastructuri, general de brigadă Gheorghe Soare și a personalului din subordinea acestora”, se arăta într-un comunicat de presă, transmis de locțiitor al comandantului, colonel Vali Roman, în noiembrie 2018, la semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor, de către comandantul unității sanitare, colonelul Sorin Ivan.

Pe linia personalului medical, conducerea Spitalului Militar Focșani a întreprins demersurile necesare în vederea încadrării unor posturi de medici în specialitățile: Neurologie, Diabet zaharat, Pneumologie, Gastroenterologie și Medicină de laborator. La nivelul secției ATI a fost încadrat medicul specialist Serghei Nicolai, în vârstă de 46 de ani, ca urmare a concursului organizat pentru ocuparea funcției vacante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?