Vedeta serialului ”Killing Eve”, Jodie Comer, a declarat că s-a temut de ce era mai rău când a fost abordată pentru rolul din serialul ”Killing Eve”, relatează luni Press Association. Jodie Comer, în vârstă de 26 de ani, interpreta asasinei fără scrupule Villanelle din acest thriller de succes, a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă la ediţia de anul acesta a BAFTA TV Awards, care recompensează cele mai bune producţii de televiziune din Marea Britanie. Rolul i-a adus de asemenea celebritatea şi în Statele Unite.
Vedeta a mărturisit pentru GQ Hype că la momentul la care a fost abordată pentru rolul asasinei din ”Killing Eve” a fost sceptică şi a dorit să ştie câtă goliciune implică. Ea a declarat că iniţial a refuzat crezând că personajul principal va fi ”o persoană care escaladează pereţi îmbrăcată într-un costum din piele mulat şi cu tocuri de 15 centimetri”. În plus, ea a povestit că a dorit să ştie ‘cât de dezbrăcată va fi” Villanelle în serial.
Realitatea s-a dovedit a fi însă alta. ”Trebuia să fi ştiut mai bine ţinând cont că Phoebe (Waller-Bridge) era scenarista”, a declarat Comer. Actriţa născută în Liverpool a povestit de asemenea că iniţial obişnuia să poarte ţinutele lui Villanelle în zilele sale libere, în afara platoului de filmare, însă apoi acest lucru a început să i se pară ciudat. ”Aveau o conexiune prea mare cu personajul”, a spus ea. Hainele purtate de personajul său, precum rochia roz din tul, costumul sobru sau jachetele bomber au câştigat ”legiuni” întregi de fani, notează Press Association. Despre colaborarea cu Waller-Bridge actriţa a declarat: ”I-am spus că trebuie să mă distribuie în fiecare lucru pe care îl face de acum înainte. Altfel o trimit pe Villanelle!”.
La ediţia de anul acesta a BAFTA TV Awards, Comer a devansat-o pe colega sa din distribuţia serialului, Sandra Oh, nominalizată în cadrul aceleiaşi categorii, care interpretează rolul unei agente cu misiunea de a o prinde pe Villanelle. ”Killing Eve” a fost desemnat cel mai bun serial dramatic, devansând o altă producţie de succes a BBC, ”Bodyguard”. Fiona Shaw, interpreta personajului Carolyn Martens din ”Killing Eve”, a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar.