O echipă de inspectori din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava va demara, astăzi, un control la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. Controalele vizează toate secțiile unității sanitare și se vor desfășura pe durata a două săptămâni. Verificările se desfășoară anual în această perioadă a anului, din ordinul Ministrului Sănătății, în mai multe unități sanitare din țară. Controalele încrucişate presupun ca echipe de specialiști din cadrul DSP-urilor din țară să se deplasese în alte județe pentru verificări la unitățile sanitare județene. Din cadrul DSP Vrancea, o echipă de inspectori a plecat deja la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
Controalele au scopul de a verifica dacă spitalele se conformează prevederilor legale în vigoare. Obiectivele acţiunii tematice de control vizează verificarea documentelor privind înfiinţarea şi funcţionarea spitalelor, verificarea structurii funcţionale, a normelor privind asigurarea condiţiilor generale de igienă, verificarea asigurării utilităţilor, a blocului alimentar, verificarea respectării normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale. Se are în vedere şi verificarea modului de aprovizionare cu materiale de curăţenie sau condiţiile de depozitare.