Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

GALERIE FOTO: Vrancea ar putea fi capitala Educației Timpurii în anul școlar viitor; cărți pentru copii de grădiniță

Asociația OvidiuRo a ajuns ieri la Focșani cu un nou proiect, prin care își propune să atragă tot mai mulți copii în fascinantul univers al cărților. Programul pilot ”Fiecare copil merită o poveste” aduce cărți în grădinițe și formează profesori pentru creșterea calității educației preșcolare în județ. Evenimentul, la care au participat inspectorul școlar general Dorin Cristea, inspectorul școlar general adjunct Aurel Șelaru și inspectorul pentru învățământul preșcolar Amalia Chirtoc, precum și aproximativ 200 de cadre didactice, a avut loc în sala MultiMedia a Școloo Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” Focșani.

„Fiecare copil merită o poveste” este un program reglementat la începutul acestui an printr-un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale, reprezentând o premisă a asumării unui set de acțiuni comune, care să faciliteze dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul creșterii accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din familii defavorizate. Programul a fost lansat ieri la Focșani, având loc mai multe sesiuni de informare.

”Este un program pilot de încurajare a lecturii în grădinițele defavorizate. Îl numim pilot dar intenția noastră este să îl transformăm în politică publică. Vrem să ajungem în toate județele. Este un program pilot la nivel național. Astăzi suntem în Vrancea, unde ne-am întâlnit cu aproximativ 200 de directori, debutanți, cărora le-am vorbit despre literație, despre accesul la cărți, despre programul în sine. Dascălii vor primi chituri, vor primi grădibiblioteci așa încât, atât cât se poate, să ajungem cu resurse și să încurajăm accesul la lectură și la carte pentru copiii mici, de grădiniță. Programul a fost lansat în septembrie 2018, odată cu începerea anului școlar și ne propunem ca până în iunie să ajungem în toate județele. Programul se concentrează pe trei piloni, unul este de formări de profesori ceea ce s-a și întâmplat astăzi în Vrancea. Cel de al doilea este ”prima carte” pentru copiii defavorizați. Practic, minim de 20% dintre copiii defavorizați vor primi prima carte pentru acasă și în al treilea rând e vorba de acea grădibibliotecă, centru de lectură format dintr-o bibliotecă, cu rafturi la nivelul celor mici și un chit de cărți cu imagini pentru copii. Acestea sunt cele trei tipuri de intervenții pe care le lansăm”, a declarat, pentru Monitorul de Vrancea, Larisa Dumitru, manager comunicare OvidiuRo.

După mulți ani de intervenții la firul ierbii, cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să punem bazele unei infrastructuri sustenabile pentru educație preșcolară de calitate pentru toți copiii, în special în mediul rural. Practic, profesorii participanți la întâlnirile din cadrul programului vor duce resursele și vor disemina metodele de dezvoltare a limbajului către profesorii de învățământ preșcolar din tot județul. Acesta este modul de lucru pe care îl propunem partenerilor județeni și despre care credem că va avea un impact real la nivel național. Având și susținerea Ministerului Educației, printr-un parteneriat dedicat programului, intenționăm să îl transformăm în politică publică, pentru stimularea lecturii în grădinițe”, transmite Maria Gheorghiu, Cofondator Asociația OvidiuRo.

Inspectorul școlar general adjunct, profesorul Aurel Șelaru, îi consideră prieteni pe cei de la OvidiuRo, mai ales că parteneriatele dintre IȘJ și asociație au fost de succes de fiecare dată. ”Cei de la OvidiuRo sunt prietenii noștri dacă îi putem considera așa, pentru că au desfășurat, desfășoară și cu siguranță vor desfășura în continuare activități cu colegele noastre educatoare, dar și cu directori, toate în sprijinul prichindeilor noștri din ciclul preșcolar. Celor implicați de la nivelul județului în actul educațional destinat copiilor le recomand, în afară de a iubi copiii, să devină slujitorii acestora. Locul nostru, al tuturor, este aici datorită copiilor, indiferent de nivelul școlar. Am convingerea că împreună putem face lucruri frumoase, cu voință și dăruire. Le mulțumesc celor de la OvidiuRo și în special doamnei Maria Gheorghiu pentru că ne formează cadrele didactice într-o altă manieră, aceea de a avea tot timpul în centru atenției nevoile copilului”, a spus Aurel Șelaru. Acesta a spus că sunt promisiuni că în anul școlar viitor Vrancea va fi capitala Educației Timpurii.

Până la finalul anului 2018, programul a ajuns în 18 județe, cu un total aproximativ de 20.000 de preșcolari care au primit o carte pentru acasă și peste 100 de grădinițe care au primit un centru de lectură – GrădiBiblioteca. La nivel național, în 2019, prin programul pilot ”Fiecare copil merită o poveste” OvidiuRo va implementa un mix de intervenții constând în (1) 400 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preșcolare (2) formarea unui număr de 20.000 de profesori în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii folosind cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor și (3) distribuirea a 80.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul „Prima mea Carte”.

Începând cu septembrie 2017, OvidiuRo a distribuit peste 60.000 de cărți ilustrate pe care copiii să le folosească la grădiniță sau acasă, împreună cu familia; având susținerea Inspectoratelor Școlare Județene și prin crearea unei rețele de profesori-resursă, 2500 de profesori de învățământ preșcolar au beneficiat de formări în metode de predare centrate pe copil și pe dezvoltarea literației și au primit kituri ce conțin cărți ilustrate și materiale educaționale de calitate.

Reamintim că Asociația OvidiuRo este un prieten mai vechi al județului nostru, iar intervențiile acesteia pentru creșterea calității educației preșcolare în județul Vrancea au început în anul 2014 cu implementarea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță în localitatea Tîmboești. Programul a fost transformat în program național prin Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate. ”Începând din anul 2014 am organizat Ateliere de Vară Șotron în numeroase localități defavorizate. Am continuat cu caravane de lectură în zonele rurale sărace: Caravana Fiecare Copil în Grădiniță 2016, Caravana Poftă de carte 2017 și Caravana Fiecare Copil Merită o Poveste 2018. Pentru creșterea ratei de cuprindere în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate am implementat programul de granturi Hai la grădiniță! în localitatea Chiojdeni. De asemenea, în 2018, trei grădinițe din comunități rurale fără resurse educaționale au primit câte un centru de lectură și științe Povești sub Lupă”, mai spun reprezentanții asociației.

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Eficacitatea programului-pilot Fiecare Copil în Grădiniță a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, în vigoare începând cu februarie 2016. În prezent, ca Agenție pentru Educație Timpurie, OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a furniza materiale educaționale de calitate, pentru a forma cadrele didactice în scopul optimizării acestor resurse, precum și pentru crearea unor Centre de Educație Timpurie de Calitate în comunitățile defavorizate, cu scopul de a le oferi copiilor săraci acces la un vocabular divers și la lumea fascinantă a cărților.

În 2019, OvidiuRo continuă să lucreze îndeaproape cu autoritățile publice și cu profesorii din întreaga țară, să organizeze sesiuni de formare și să aducă resurse educaționale de calitate în grădinițele defavorizate. ”Obiectivul nostru este să creștem calitatea educației în și mai multe grădinițe, la nivel național, prin programul pilot ,,Fiecare copil merită o poveste” – un program de stimulare a lecturii în grădinițe și acasă și de dezvoltare a vocabularului, astfel încât copiii din medii defavorizate să aibă șansa unui start corect la școală”, ne-a mai spus Larisa Dumitru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?