Primăria Focșani a început procedurile pentru obținerea acordului de mediu la proiectul de reabilitare a Colegiului Tehnic Edmond Nicolau din municipiu. Solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic Edmond Nicolau” a fost depusă la Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea. Proiectul de reabilitare a unității de învățământ face parte din lista proiectelor pe care municipalitatea vrea să le finanțeze prin proiecte europene. Proiectul de investiții „Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic Edmond Nicolau” ar urma să fie depus pentru obținerea finanțării europene prin Programul Operațional Regional, Axa 4. Valoarea proiectului pregătit de municipalitatea este de 29,5 milioane lei, adică peste
6,3 milioane euro.
Primăria Focșani are deja semnate opt contracte de finanțare din fonduri europene pentru diferite proiecte, de la reabilitarea sistemului de termoficare, la lucrări de reabilitare și creșterea performanței energetice la școlile Ion Basgan și Duiliu Zamfirescu. Valoarea proiectelor este de peste 91 milioane lei, adică 19,5 milioane euro. Toate contractele de finanțare au fost semnate începând cu luna septembrie 2018 iar în prezent se derulează licitațiile de atribuire a contractelor din cadrul proiectelor. De asemenea, Primăria mai are depuse șapte proiecte cu finanțare din fonduri europene, aflate în diferite stadii de evaluare. Valoarea proiectelor este de 124,6 milioane lei, adică peste 26,8 milioane euro. Cel mai mare proiect este „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani, în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale”, care are o valoare de peste 73,6 milioane lei.
La acestea se adaugă alte 17 proiecte de investiții care se află în diferite stadii de realizare a documentației tehnice. Printre acestea se află reabilitarea și modernizarea locuințelor sociale din strada Revoluției, reabilitarea și extinderea iluminatului public pe străzile Aleea Stadionului, Str. Constructorului, Aleea 1 iunie, Aleea Echității, str. Revoluției, Aleea Parc, realizarea de lucrări de reabilitare și modernizare la grădinițele 1, 10, 13, 16, Creșa 1 sau construirea unui centru multifuncțional pentru activități educative, culturale, recreative și sociale.
Sursa foto: Facebook/Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focsani