Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

VIDEO și GALERIE FOTO: Dorinţele de Crăciun ale Alexandrei, fetiţa care scrie cu degetele de la picioare. Să DĂRUIM DE CRĂCIUN!

Un cadru premergător special, care costă 12.000 de lei. Un cățeluș de jucărie care latră și… o vacanță la Marea Neagră, pe care nu a văzut-o niciodată, împreună cu dragii săi bunici. Acestea sunt dorințele Alexandrei Mihalea, în vârstă de 10 ani, din Mărășești, o fetiță premiantă, încadrată în gradul grav de handicap, care luptă în fiecare zi să-și învingă condiția și care știe clar că numai o minune i le poate îndeplini… Iar minunile, nu-i așa, se îndeplinesc prin noi, oamenii, care îl putem ajuta pe Moș Crăciun depunând orice sumă de bani în contul deschis la CEC Bank, pe numele Mihalea Doina, bunica Alexandrei: RO42 CECE C001 9462 3072 5111 (LEI). Citiți, în continuare, povestea acestei copile care reușește, cu o voință de fier, lucruri extraordinare!

La doar 10 ani, Alexandra Mihalea din Mărăşeşti, diagnosticată cu tetrapareză diston-diskinetică, retard neuromotor sever şi cifoscolioză secundară se luptă zi de zi pentru a-şi câştiga normalitatea. Fetița a înţeles de multă vreme că nu este precum alţi copii de vârsta ei. Nu poate să meargă, nu îşi poate folosi mânuţele şi nici nu poate rosti cuvintele foarte bine. Cu toate astea, mintea sclipitoare pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, voinţa de fier şi dragostea pentru tot ce o înconjoară au transformat-o pe fetiţă într-o învingătoare! A învăţat să scrie pe telefonul mobil, cu degetele de la picioare. Este acum în clasa a treia, absolvind fiecare an cu premiul I chiar dacă este nevoită să facă şcoală la domiciliu. Şi merge la recuperări de două ori pe săptămână, la Focşani, dusă cu microbuzul sau cu trenul de bunicii săi, bolnavi la rândul lor, care o cresc de la 8 luni. O coboară în braţe de la etajul I, coboară tot în braţe fotoliul rulant, o urcă pe braţe în tren sau microbuz şi merg cu conştiinciozitate, de aproape opt ani, bi-săptămânal, la tratamentele de recuperare oferite de Centrul de Recuperare Copii cu Dizabilităţi al DGASPC Vrancea.  ,,Dacă nu erau recuperările, acum, Alexandra nu s-ar fi mişcat deloc. De două ori pe an mergem cu ea şi la Oradea, la tratamente de recuperare, mişcare în bazin cu apă termală, şi doar acolo, fetiţa poate să meargă. Ştiţi de ce? Pentru că acolo i se dă un cadru de mers special, care o ajută să-şi menţină echilibrul şi o susţine, dacă oboseşte… Un astfel de cadru i-ar trebui şi acasă, pentru că aşa, Alexandra ar câştiga un pic de libertate. Ar putea merge singură până la fereastră, până la oglindă, până la baie… Dar costă foarte mult, iar noi… pentru că nu avem vârsta de pensionare, nu avem pensii. Trăim doar din salariul de asistent personal şi din banii pe care îi trimite mama Alexandrei, care lucrează în două schimburi, la Focşani”, a spus Ion Mihalea, bunicul în vârstă de 60 de ani, al Alexandrei. Tot el ne spune că Alexandra e orfană de tată de la 7 luni, acesta murind într-un nenorocit de accident de motocicletă…

 

Drama din spatele zâmbetelor

Aveau puterea să zâmbească deşi i-am găsit obosiţi, de abia sosiţi după încă un drum chinuitor, de la Focşani. Mi-au povestit că deşi era destul de aglomerat microbuzul, un domn binevoitor le-a dat locul pentru a o aşeza pe Alexandra, însă nu mereu se întâmplă aşa. Destul de des, ei sunt cei care stau în picioare, mulţumiţi să-şi ştie nepoţica bine… În apartamentul lor micuţ, cu două camere ca pentru pitici, locuiesc acum patru: bunica, bunicul, Alexandra şi străbunica acesteia, Petrica, în vârstă de 80 de ani, care de abia se deplasează… ,,Eu locuiesc la Câmpineanca dar am avut un accident, m-am înţepat într-o scobitoare, mi s-a infectat mâna, am fost operată şi m-au luat la ei o perioadă, că nu mă pot descurca singură…Dar în felul acesta mă bucur şi eu mai mult de Alexandra. E o fetiţă minunată, să ştiţi!, mă asigură străbunica.

Bunicului Ion îi strălucesc ochii de dragoste, atunci când vorbeşte de nepoata sa. Şi el se deplasează greu, a avut un accident de muncă cu ceva ani în urmă, care l-a lăsat cu sechele. ,,Placam o vilă şi am căzut de la înălţime, în casa scării, pe gresie. Era spre sfârşitul programului de lucru, m-au dus la Urgenţe, mi-au pus piciorul în ghips, dar l-au pus greşit. Am avut fractură de calcaneu stâng. S-a prins greşit, se umflă, mă doare… îmi târăsc piciorul… Cel mai greu e că nu mai pot munci, şi nici pensie nu pot să iau pentru că am de abia 60 de ani, şi trebuie să ajung la 65…, a spus bunicul Ion, în aceeaşi situaţie fiind şi soţia sa, Doina, bunica Alexandrei. Bunicii fetiţei venită parcă pe pământ să le lumineze viaţa cu zâmbetul ei inocent, cu chipul ei de înger, cu veselia ochilor şi cu puterea incredibilă a sufleţelului ei de copil… Un copil pentru care ar face oricând, orice sacrificiu. O fetiţă care le dă puterea să meargă înainte chiar şi atunci când cred că nu mai pot, o fetiţă care le bucură existenţa în fiecare clipă şi care…

I-a scris lui Moş Crăciun o scrisoare cu degetele de la picioare, pe telefonul mobil

Un cadru din acela special, care să o ajute să meargă, unul ca cel pe care îl primeşte la Oradea. Un căţeluş care latră, şi pe care l-a găsit singurică, navigând pe internet. Și o vacanță la mare, pe care nu a văzut-o decât la televizor, și la care visează să ajungă împreună cu bunicii săi… Acestea sunt dorinţele Alexandrei, pe care le-a scris lui Moş Crăciun cu degetele de la picioare, pe telefonul mobil. Scrisoare pe care ne-a încredinţat-o nouă, ca să v-o transmitem şi vouă, în caz că vă întâlniţi cu bunul Moş, personaj în care fetiţa crede cu toată puterea! Cu atât mai mult cu cât cealaltă doprinţă, cea trimisă lui Moş Nicolae, i s-a îndeplinit! Chiar la Centrul de Recuperare din Focşani! ,,Mi-a adus o tabletă!!! Mi-am dorit-o foarte mult, pentru că e mai mare decât telefonul şi pot să scriu mai uşor pe ea. Aţi văzut, eu nu pot să scriu decât cu degetele de la picioare, şi îmi foloseşte foarte tare tableta! Cred că Moş Nicolae chiar a primit anul acesta scrisoarea mea! Poate o primeşte şi Moş Crăciun, şi dacă îmi aduce cadrul de mers, o să pot să merg singură şi eu, măcar pe aici prin casă… Dar costă foarte mult, şi nu ştiu dacă are Moş Crăciun atâţia bani, că sunt mulţi copii în lume, şi toţi îşi doresc câte ceva…, ne-a spus Alexandra. Şi atunci, ne-am gândit să venim în ajutor, cu….

 

Contul Alexandrei pentru Moş Crăciun : RO42 CECE C001 9462 3072 5111 (LEI)

Oricât s-ar chivernisi, oricâte sacrificii ar face, bunicii Alexandrei și mama acesteia nu au cum să strângă 12.000 lei, astfel încât să-i poată cumpăra fetiței cadrul premergător de care depinde în foarte mare măsură, recuperarea ei. Oameni simpli, modești, ei se străduiesc din răsputeri să îi asigure acesteia tot restul nevoilor impuse de handicapul de care suferă, precum și cele necesare vieții de zi cu zi… „Dacă ar avea acest cadru special, Alexandra ar putea face tot timpul exerciții de mers, și ar câștiga un pic de independență… Îi place, își dorește să se descurce cât de cât singură, să se deplaseze dintr-un loc în altul singură… Spre exemplu, la toaletă… pentru că nu poartă pampers. De câte ori are nevoie o luăm în brațe și o ducem noi… E doar un exemplu. De aceea, mulțumim tuturor oamenilor care ne-ar putea ajuta să cumpărăm acest cadru”, a spus Doina, bunica fetiței.

Pe numele ei, Doina Mihalea, a deschis la CEC Bank un cont în lei, astfel încât oricine dorește să doneze orice sumă de bani, spre binele Alexandrei, să o poată face. Numărul contului este: RO42 CECE C001 9462 3072 5111 (LEI), și orice sumă depusă, înseamnă speranță pentru viitorul acestei fetițe!

 

Caravana „Dăruim de Crăciun” va trece și pe la Alexandra

Alexandra este unul din cei aproximativ 150 de copii spre care sâmbătă, 15 decembrie, va porni și în acest an, tradiționala Caravană 4×4 ,,Dăruim de Crăciun”. Alături de noi poate veni oricine dorește să aducă binele în viața acestei fetițe, care are nevoi speciale ce nu se pot asigura fără generozitatea tuturor….

Nu întâmplător, Acțiunea umanitară 4×4 în Vrancea „Dăruim de Crăciun” se desfășoară, în acest An Centenar, pe traseul Mărăști – Mărășești – Soveja, urmând să aducă bucurie în casele a peste 30 de familii și aproximativ 150 de copii din aceste locuri. Totodată, în spiritul tradiției, Caravana se va opri și la Modulele Familiale Panciu, acolo unde Moș Crăciun este așteptat de 21 de adolescenți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?