Ediția: Sâmbătă 20 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Sâmbătă 20 iulie 2024 Nr. 6674

INTERVIU cu medicul Mihaela Prodan, șefa secției Pediatrie. De la regie de film la spitalul pe care-l merită vrâncenii

Medicul pediatru Mihaela Prodan, noul medic șef al secției de Pediatrie, lucrează la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani de 20 de ani. Are 51 de ani, doi copii, de care este extrem de mândră, și spune că munca și dorința de a face ceva tot timpul o mențin tânără. Este din Galați, dar a ajuns în Vrancea prin căsătorie, după ce și-a cunoscut primul soț la Iași, în timpul facultății.

„Am vrut să mă fac regizor de film. Am doi copii studenți, băiat și fată. Fiul meu este foarte bun la matematică, cu un intelect extraordinar de bun. Eu îl vedeam ortoped pe el, pentru că este înalt, bine făcut, foarte calculat și el a zis că da, ar putea, dar a ales facă matematică, pentru că acolo lucrează cu ușurință și ar putea face mai mult. Este student de frunte, în anul II, la Automatică. Fiica mea este studentă la Design și grafică la Cluj. A fost o mică artistă dintotdeauna. Sunt total diferiți și au fost niște provocări pentru noi”, mi-a spus dr. Prodan.

 

„Bărbații sunt categoric cei mai buni”

Șefa secției de Pediatrie mi-a mărturisit că pentru ea medicina a fost mai mult un plan de rezervă și a ajuns să o studieze din dorința de a face ceva care să o ajute să evolueze și să trăiască bine. „Pentru mine medicina a fost planul de rezervă. Am vrut să mă fac regizor de film, pentru că eram fana mai multor actori. Părinții m-au lăsat să hotărăsc. Tata m-a dus la un prieten de al lui, regizor de teatru. Un tip foarte carismatic, mi-l amintesc. El mi-a zis: Dragă, dar eu te văd o fată deșteaptă, în epoca asta ai să mori de foame cu regia, fă și tu ceva să trăiești bine! Mi-a zis-o pe șleau. Și am zis bine, am să dau la medicină. Am fost tenace și m-au susținut părinții, pentru că este o facultate în care dacă nu ai susținerea materială a părinților,  nu ai cum să ajungi departe. Mie nu mi s-a părut greu în facultate și nici acum nu mi se pare greu. V-am spus, în afară de calitățile intelectuale, eu cred că trebuie să ai și foarte multe alte calități. Eu cred că asta face diferența dintre medici. Școală învățăm cu toții, că n-ai cum să termini facultatea de medicină, dacă nu înveți. Sunt unii care o termină cu 10, dar nu aș spune că ăia sunt cei mai grozavi doctori. Bărbații sunt categoric cei mai buni, au altă rezistență fizică, se concentrează strict pe ceea ce fac. Ori o femeie, indiferent cât ai fi de sprijinită, tot te gândești acasă, la copii… . Oricum, eu sunt de părere că în viață trebuie să faci lucrurile la care ești cel mai bun și la care te pricepi cel mai bine”, a spus dr. Mihaela Prodan.

După absolvirea facultății de Medicină Generală, dr. Prodan a făcut rezidențiatul în Pediatrie și mi-a mărturisit că în acea perioadă de început, ca medic, te impresionează toate cazurile grele. „Mi-au plăcut dintotdeauna copiii. Enorm de mult. Nu a fost întâmplător. Eu am terminat facultatea de Medicină Generală, pe vremea mea era separată Pediatria. Am făcut rezidențiat în Pediatrie, la București, cinci ani, la Institutul de ocrotire a mamei și copilului. După terminarea facultății m-am întors acasă, am făcut un an de dispensar de țară. Mi-a prins bine, te călește foarte mult o astfel de experiență, te învață să te descurci. Nu este o viață simplă, dar a fost frumos. Decât codaș la oraș, mai bine în satul tău fruntaș. La țară, medicul este primit și privit într-un anume fel. M-am simțit foarte bine la Institutul de ocrotire a mamei și copilului, cu profesorul Adrian Georgescu. Era o echipă absolut extraordinară. Profesorii de acolo ne-au tratat ca pe niște colegi, ne-au învățat zi de zi  lucruri și ne-au lăsat să muncim, să facem gărzi. La început te impresionează multe cazuri, tot ce e grav te impresionează.  Am văzut de toate, dar și acum îmi mai e milă de copii și mă încarc cu suferința lor, cu suferințele familiei. Nu este simplă postura de mamă, și femeie-medic, dar nici imposibilă”.

 

„Internetul i-a zăpăcit pe mulți părinți”

Pacientul copil este diferit față de pacientul adult. De la șefa secției de Pediatrie am aflat că cea mai importantă diferență constă în faptul că pacientul copil nu știe să mintă și se vindecă mult mai repede. „Sunt în secția de Pediatrie a Spitalului Județean de 20 de ani. Nu aș fi lucrat altceva, mi-am dorit Pediatria. Copilul nu minte, nu simulează și nu disimulează, lucrul cu el e foarte transparent. Un copil nu are cum să te păcălească și se vindecă repede, răsplătindu-te cu zâmbetul pe buze. Ei pleacă repede pe piciorușele lor acasă. Părerea mea este că toată lumea trebuie să primească îngrijiri medicale și nu hotărâm noi când să ne oprim și când nu. Avem datoria să luptăm până  la capăt, alături de familie. Ar fi minunat ca toate familiile să lupte alături de noi. În procesul de vindecare a unui copil, cea mai importantă este familia, ca și-n procesul de educație. Avem pretenție de la școală și de la media, dar copilul se educă acasă, în primul rând. În vindecare este foarte importantă partea emoțională și psihică. Nici după 20 de ani nu reușesc să las aici grijile legate de serviciu, atunci când plec acasă. Uneori mai dau câte un telefon de acasă și întreb asistenta dacă am scris ceva anume în foaia de observație, pentru că volumul de muncă este mare, scriptologia este foarte multă, iar după gardă ești varză. Dar nu meseria este cea care ne omoară, te omoară relațiile cu oamenii.

Și relația cu părinții este foarte defectuoasă. Internetul i-a zăpăcit pe mulți, nu mai știi cum să-i aduci pe calea cea bună și să aibă încredere. Sunt părinți cu care nu te poți înțelege, care deși au o anumită pregătire, vin de acasă cu diagnosticul pus de ei și cu medicamente. Se așteaptă de la noi numai să confirmăm că e bine, sau nu. Trebuie să ai multă răbdare și mult calm, ca medic, în astfel de situații. Și relațiile interumane cu colegii sunt importante, pentru că asta face diferența; umanitatea, deschiderea, civilizația”, a mai spus dr. Prodan.

 

„Vrâncenii au spitalul pe care-l merită”

Dr. pediatru Mihaela Prodan nu și-a dorit funcția de medic șef, pentru că, spune ea, nu-i place să iasă în față. „Am vrut să pot să am timp să-mi vizitez copiii, după ce pleacă la facultate, să mă relaxez un pic, dar așa s-a întâmplat… Doctorul Anuțoiu a ieșit la pensie și am fost foarte dorită de colectiv.  Aș vrea ca oamenii să știe că spitalul nu arată așa rău cum spun unii. Plimbându-ne prin țară și mai vorbind cu colegii, realizăm că acest spital a început să fie unul civilizat. Nu ai cum să faci dintr-un spital atât de vechi, care nu a fost conceput pentru a avea baie în fiecare salon, unul la cele mai înalte standarde. Pacienții consideră că aici au doar drepturi, nu și îndatoriri, de fapt așa cum consideră toți românii. Românii au țara pe care o merită.     Vrâncenii au spitalul pe care-l merită, pentru că nu știu să se poarte. Plasele de la geamuri, jaluzelele, toate astea nu sunt stricate de noi. Aici s-au făcut mereu lucruri, ba cu sprijinul conducerii, al primăriei și al Consiliului Județean, s-au făcut donații, am strâns bani noi, medicii, pentru camera de gardă. Eu cred că atunci când ai un copil bolnav trebuie să pui accent pe prestația medicală, nu pe condițiile hoteliere. Am înțeles că din primăvară Pediatria va intra în renovare, reconstrucție și reutilare.

Nu m-am gândit niciodată să plec din țară, nici când am fost în mare nevoie, după divorț, când poate că aș fi vrut să plec din Vrancea, că nu era locul meu aici. Dacă aș fi fost singură, aveam dreptul să hotărăsc pentru mine, dar nu am avut dreptul să perturb viața copiilor mei. Așa mi-am educat copiii, ei nu exclud însă nici o variantă, dar au ales să facă facultăți în România. Sistemul medical din România zilelor noastre este bolnav cronic, dar nu pe moarte și nu bolnav incurabil. S-au făcut multe lucruri. Este clar că se fac tot timpul alte lucruri. Merg însă greu lucrurile, pentru că tineretul nu mai are entuziasmul pe care ar trebui să-l aibă. Oamenii de 25 de ani se gândesc să-și facă specializare, un doctorat nu știu unde, să plece, apoi să vină aici și să-și deschidă clinici, nu să mai acționeze într-un spital de stat. Mai este și comoditatea… Să știți că la voluntariat în secție nu ne angajăm decât noi, ăștia trecuți de 45 de ani. În meseria asta nu totul se plătește, sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le faci de dragul meseriei, de dragul colectivului. Așteptăm colegi noi din ianuarie-februarie, sunt promisiuni în sensul ăsta. La noi adresabilitatea este foarte mare, pentru că suntem Spital Județean, ar fi trebuit să avem spital de Pediatrie, nu doar o secție”.

 

„M-am dus la cabinet, în cârje”

Deși a avut nevoie de o intervenție chirugicală, în urma căreia s-a ales cu o proteză de șold, și a trebuit să învețe să renunțe la multe din hobby-urile sale, la munca din spital nu a dorit să renunțe. „Am căzut pe paviment. Într-o gardă, alergând între cazuri și fiind ud pe jos, am căzut și mi-am fracturat colul femural. Chiar dacă acum funcționez bine, lucrurile nu au mai funcționat la fel în toate privințele și am învățat să trăiesc altfel, să nu mai schiez, etc. Într-o lună de zile, după operație, m-am dus la cabinet, în cârje”, a povestit dr. Prodan.

Îi place să spună lucrurilor pe nume, dar în timp a învățat să o facă cu mai multă diplomație. „Nu sunt o lingușitoare și lucrurile nu rămân nespuse. Chiar dacă nu folosesc cuvinte prea pompoase, pe mine poți conta întotdeauna. După ce ești dezamăgit de câteva ori în viață, înveți să mai triezi lucrurile, să nu mai apropii foarte multă lume de tine și de familia ta”.

Crede că unui medic bun îi trebuie dăruire și umanitate și crede în Dumnezeu, cu experiența unui om responsabil cu salvarea de vieți. „Eu contez pe oameni și întotdeauna m-am gândit că dacă tu ai încredere în oamenii tăi și ți-i tratezi cu respect, și ei vor face același lucru. Spun lucrurile astea și dintr-o credință în Dumnezeu. Eu nu cred că Dumnezeu te lasă. Dumnezeu ne dă nouă, medicilor, cele mai grele cazuri, la tinerețe, când le putem duce. Eu l-am descoperit pe Dumnezeu când mi-a fost foarte greu, iar credința în Dumnezeu mi-a fost mai de folos decât medicamentele de dormit, sau mai știu eu ce. Mi se întâmplă de multe ori ca în meseria mea să-l rog pe Dumnezeu să facă o minune, pentru că noi suntem slabi și mici pe acest pământ. Medicul nu este Dumnezeu. Nu întotdeauna poți să faci pentru un copil tot ce ți-ai dori, dacă nu te ajută și Dumnezeu. Un proverb spunea „Dacă nu poți fi rege, fă-te medic!”, a conchis dr. pediatru Mihaela Prodan, medic șef al secției de Pediatrie din Spitalul Județean de Urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?