Campionatul Național de marș 50 km. care a avut loc sâmbătă, 27 octombrie, pe un traseu în jurul Arenei Naționale din București, a confirmat calitățile excepționale – și valoarea deosebită a doi dintre atleții formați la LPS Focșani de profesorul Marius Batog. Ionuț Dogaru și Ionuț Pleșu, specialiști în probe de marș mai scurte – până în 20 km., au reușit o performanță de excepție la 50 km. marș! Fiecare a primit pentru rezultatele de la Campionatul național câte trei medalii: Ionuț Dogaru – aur la tineret și argint la seniori cu echipa CSU Reșița, CSM Reșita, argint la tineret individual; Ionu Pleșu, aur la tineret și argint la seniori cu echipa CSU Reșița, bronz la tineret individual.
După cursă, Ionuț Pleșu mi-a declarat:”A fost greu, fiind prima mea cursă de 50 km., în care am scos un timp bun – 4:51:48‘. Țin să-i mulțumesc din suflet domnului antrenor Marius Batog care m-a îndrumat și susținut pe drumul acesta”.
Ionuț Dogaru a postat pe pagina sa de facebook: ”Sezon competițional încheiat cu bine! Nou record personal pe distanța de 50km marș cu 4h44’46”. Vicecampion național de tineret la individual, campion național de tineret la echipe, vicecampion național la seniori pe echipe. Pe aceasta cale țin să mulțumesc antrenorului care m-a format, domnul Marius Batog și antrenorilor care mă pregătesc și cred în mine – domnul George Ardeleanu și domnul director Octavian Mihai Sergiu Mazaran! Și nu în ultimul rând colegilor mei care m-au încurajat și susținut până acum, ca și părinților mei!”
Iar profesorul Marius Batog a apreciat în mod deosebit reușitele celor doi foști elevi ai săi și s-a declarat convins că vor face în continuare performanțe remarcabile în probele de marș!