Ediția: Luni 28 aprilie 2025 Nr. 6865
Ediția: Luni 28 aprilie 2025 Nr. 6865

Autorităţile britanice au în vedere interzicerea vânzării de băuturi energizante către copii

Vânzarea de băuturi răcoritoare cu conţinut ridicat de cofeină către copii ar putea fi interzisă în Anglia, conform unui anunţ făcut joi de autorităţile de la Londra care invocă probleme de sănătate publică, transmite Reuters. Aşa-numitele băuturi energizante conţin cantităţi mari de zahăr şi de cofeină şi sunt legate de obezitate şi de alte probleme de sănătate. „În condiţiile în care mii de tineri consumă regulat băuturi energizante, care de multe ori sunt vândute la preţuri mai mici decât băuturile răcoritoare, ne vom consulta cu privire la interzicerea vânzării de băuturi energizante către copii”, conform unui comunicat dat publicităţii de premierul britanic Theresa May.

Adolescenţii britanici consumă cu aproximativ 50% mai multe băuturi energizante decât media europeană, se mai precizează în comunicatul semnat de Theresa May. Guvernul britanic a deschis o consultare la nivel naţional, căutând să afle mai multe păreri despre acest subiect, printre care şi vârsta până la care ar trebui să se aplice această interdicţie. Această măsură ar urma să se aplice doar în Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord fiind libere să-şi stabilească propriile politici în domeniu.

Măsura se va aplica băuturilor care conţin cel puţin 150 de miligrame de cofeină pe litru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?