Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672
Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672

O tânără de 19 ani, care a amenințat că se sinucide, găsită într-o pădure de polițiști și prieteni

Tânără cu intenții suicidale salvată din pădure de polițiști

 

La data de 30 august a.c., ora 02.20, polițiștii din Gologanu au fost sesizați prin apel 112 de o tânără, în vârstă de 21 ani, din comuna Suraia, cu privire la  faptul că sora sa de 19 ani, i-a trimis un mesaj pe telefonul mobil, în jurul orei 23.00, din care reieșea intenția acesteia de a se sinucide. Imediat, polițiștii au organizat echipe mixte și, împreună cu sora tinerei de 19 ani și un grup de prieteni ai acesteia, au început activitățile de căutare, ultimele informații fiind că ar fi plecat cu autoturismul în pădurea de pe malul râului Siret.

După aproximativ o oră de căutări, polițiștii au găsit tânăra de 19 ani, aceasta fiind dezorientată, în stare de șoc. La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, iar echipa medicală i-a acordat primele îngrijiri pentru a o stabiliza, ulterior aceasta fiind transportată la Spitalul Județean Sfântul Pantelimon Focșani, în vederea efectuării unor investigații de specialitate.

Tânăra a rămas internată, fiind în afara oricărui pericol.

 

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 30 august

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?