Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

FOTO! A fost inaugurat aparatul RMN al Spitalului Județean Focșani

 

Conducerea Spitalului Județean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Focșani a prezentat astăzi presei aparatul de Rezonanță Magnetică (RMN). Acesta va fi dat chiar începând de astăzi în folosință. Pentru început, aparatul va funcționa pentru pacienții internați în spital. Aparatul va întra în contract cu CAS din primăvara anului viitor, după deblocarea fondurilor.

Va fi însă posibilă investigarea cu plată, conform unor tarife ce vor fi stabilite, în funcție de disponibilitatea medicilor. Sunt aceiași medici radiologi care se ocupă și de Computerul Tomograf. Acest tip de investigare medicală nu se adresează urgențelor medicale. „Îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean, domnul Marian Oprișan pentru că și de data asta ne-a ajutat și am reușit să devansam termenul de punere în funcțiune cu o lună”, a declarat managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă.
RMN – ul spitalului este cel mai performant din județ. Pe măsură ce se va termina procesul de instruire atât al medicilor cât și al operatorilor, RMN-ul va putea acoperi o gamă cât mai largă de afecțiuni, care necesită investigații amănunțite.

La începutul lunii ianuarie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Victoria, a fost semnat contractul în baza căruia Spitalul Județean a primit un aparat RMN, ca urmare a demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean și al UNCJR, Marian Oprișan. Aparatul RMN de la Spitalul Județean este produs de compania General Electric și are o putere a câmpului magnetic generat de 1.5 TESLA.
Scanarea RMN este o tehnică nedureroasă, fără efecte secundare cunoscute. Aceasta detectează cu precizie anomalii structurale, de compoziție și de funcționare ale corpului și poate fi repetată de oricâte ori este nevoie fără contraindicații. Imagistica prin Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) permite vizualizarea celor mai mici detalii în organismul uman, fără utilizarea razelor X.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?