Adolescentul şi femeia reţinuţi joi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Focşani, după o bătaie care s-a consumat în plină stradă, au primit vineri mandate de arestare preventivă.
În prima parte a zilei de vineri, cei doi au fost duşi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani pentru a fi audiaţi de procurorul de caz. Potrivit acestuia, cele două persoane au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost reţinute. “Cele două persoane au recunoscut comiterea faptelor. În sarcina lor s-au reţinut infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind vorba despre două persoane vătămate. S-a stabilit că altercaţia a avut loc pe fondul incidentelor din vara anului trecut (omorurile de pe strada Gheorghe Doja-n.r). Ambele persoane au fost propuse pentru arestare”, ne-a declarat procurorul Ionuţ Drîmbă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.
După prânz, adolescentul de 16 ani şi femeia de 29 de ani au ajuns în faţa magistraţilor de la Judecătoria Focşani şi au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. “Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: – M (…) S (…), pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (…) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (…) H (…) G (…), pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (…) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (…) şi lovire sau alte violenţe (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.07.2018 până la data de 25.08.2018, inclusiv. Dispune emiterea mandatulelor de arestare preventivă. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.07.2018, ora 14.00”, se arată în hotărârea instantei.
Stare conflictuală între cele două tabere
Cele două persoane arestate preventiv sunt rude ale persoanelor omorâte în vara anului trecut în urma măcelului de pe strada Gheorghe Doja, din Focşani, adolescentul fiind chiar fiul respectiv fratele și nepotul celor patru persoane decedate.
Marţi, cele două persoane arestate vineri s-au întâlnit pe strada Cuza Vodă din Focșani, în zona Bisericii Catolice, cu rude ale persoanelor acuzate de omor și arestate în dosarul celor patru crime de pe strada Gheorghe Doja. Urmare a celor întâmplate acum un an, între cele două tabere există o stare conflictuală. Astfel, în momentul în care s-au văzut, au început să-şi facă reproşuri şi să-şi împartă pumni şi picioare. În urma altercaţiei, care a avut loc în plină stradă, două persoane, mamă şi fiică, de 29, respectiv 11 ani, au fost rănite.
După scandal, agresorii au fugit, dar au fost identificaţi repede de politiştii Biroului de Investigaţii Criminale care după audieri şi cercetări au dispus reţinerea a doi dintre ei. O altă persoană, femeie, este cercetată în stare de libertate. “La data de 25 iulie a.c., ora 16.50, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Focșani au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe strada Cuza Vodă, din localitate, ar avea loc un conflict între mai multe persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că patru persoane ar fi exercitat acte de violență asupra unei minore, de 11 ani și asupra unei femei, de 29 de ani. Ulterior, agresorii au fugit, încercând să se sustragă, dar au fost identificați, la scurt timp, de polițiști. Una dintre persoanele vătămate a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Zece persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Focșani, pentru audieri. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au continuat cercetările, sens în care a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un minor de 16 ani și față de două femei, de 23 respectiv 25 de ani, toți din municipiul Focșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât i-ar fi provocat uneia dintre victime leziuni traumatice care necesită un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale (…)”, au transmis poliţiştii prin intermediul unui comunicat de presă.
Omor cu răngi, coase și cuțite
În vara anului trecut, patru persoane, între care doi părinți şi fiul lor, au fost omorâte în urma unei altercaţii care a avut loc pe strada Gheorghe Doja, din Focşani. Opt persoane sunt în acest moment judecate în dosar pentru omor calificat, tentativă la omor calificat, încăierare și conducere fără permis. Conform rechizitoriului, victimele au fost cele care au mers la casa inculpaților, fiind căsăpite cu răngi, coase, cuțite și bâte de baseball.