Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

VIDEO și GALERIE FOTO: Gospodării și drumuri inundate, stânci căzute pe DN 2D, DN 2L închis, sate aproape de evacuare din cauza apelor; Raed Arafat a ajuns în Vrancea


    Oamenii din trei sate, Ciorani, Domnești Sat si Călimănești, au fost aproape de evacuare, sâmbătă după amiază, din cauza râului Trotuș care amenința să rupă digul de la Domnești. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) s-a întrunit chiar pe digul de Domnești pentru a stabili măsurile care se impun, respectiv dacă se poate ajunge la evacuarea oamenilor. Oficialii se temeau nu atât de debitul râului, același ca în urmă cu doi ani, ci de faptul că digul ar putea fi spart într-un punct unde mai fusese afectat în anii trecuți. Dalele digului erau prăbușite și, pentru a evita spargerea digului, s-a intervenit de urgență cu utilaje de la Hidroconstrucția. Oamenii de la Domnești ne-au spus că râul a rupt din mal pe o adâncime de peste 15 metri în doar două zile. „Până anul trecut a fost drum aici dar a rupt apa. După aceea ieri a rupt din nou. A rupt cam 15 metri adâncime. În două zile atât a rupt apa. Acum două zile am fost aici la pescuit, la Malu Înalt, cum îi spunem noi și era apa cenușie. Iar după masă a început să crească, dimineață am văzut cum și-a dat drumul o bucată de mal. Apa roade pe dedesupt, crapă și se rupe malul”, ne-a spus Constantin Gîrbaciu.

    Între timp, după o ședință la Focșani, CJSU a decis prealertarea populației din zona Domnești, privind pericolul ruperii digului. Oamenii trebuiau să fie pregătiți pentru a fi evacuați în orice moment. La nivelul fiecări localități erau stabilite spații pentru adăpostirea populației în cazul unor situații de urgență. Situația de la Vrancea a fost permanent în atenția secretarului de stat Raed Arafat, cel care a fost prezent în fiecare județ afectat de inundații. A fost anunțată și Garnizoana Focșani pentru a asigura camioanele și autobuzele necesare evacuării populației. „În cadrul ședinței am analizat codul roșu de pe râul Trotuș, cu implicațiile pe care le are la vărsarea în Siret. Avem cod portocaliu pe Siret, s-a luat decizia unei atenționări a Hidroelectrica pentru că avem o zonă de risc pe digul din proximitatea satului Domnești, s-a trimis către ei această atenționare, urmând ca, în cazul în care situația o impune, să ne anunțe pentru eventuală evacuare a populației din zona cu risc de inundare. S-au luat măsuri de prealertare a populației. Colegii de la ISU cu primarii și membrii comitetelor locale de situații de urgență vor merge să discute cu cetățenii care pot fi inundați, se va face o listă cu persoane netransportabile pentru a avea măsuri special de evacuare. Am luat decizia și toate unitățile MAI sunt în alertă cod roșu de intervenție, adică sunt 100% operaționali. Am făcut o solicitare către Garnizoana Focșani  pentru a ne sprijini cu mijloace de transport suplimentare dacă situația o va impune. Debitul înregistrat este unul similar cu cel din 2016. Având în vedere ce s-a întâmplat în 2016 riscul la care ne așteptăm este doar inundarea carosabilului pe drumul european spre Focșani”, a spus prefectul Sorin Hornea.
    Din fericire, singurele probleme au fost cu inundarea DN 2- E85, ceea ce a determinat închiderea temporară a circulației rutiere. Au fost asigurate rute ocolitoare: Tișița-Podul Turcului- Adjud sau Adjud- Onești – Târgu Secuiesc- Brașov – București. Ieri mai era doar o restricție pentru autoturismele cu masa totală mai mare de 7,5 tone, până la retragerea completă a apelor. Restricția a fost ridicată începând cu ora 21.00. De asemenea, drumul județean DJ 204 E, între Ciușlea și Mircești, a fost inundat de râul Putna, fiind apă pe carosabil cu o adâncime de 50 cm, pe o lungime de 1 km. La fața locului au fost prezenți pompieri și polițiști, iar drumul a fost o perioadă închis.

Apele s-au retras

    Dispeceratul ISU Vrancea a anunțat, ieri, că potrivit informațiilor de la SGA Vrancea, la ora 03.00 râul Putna la s.h. Mircești a scăzut cu 4 cm sub cota de atenție, tendința fiind de scădere. Totodată, o informare Hidroelectrica de la ora 06.00 transmitea că diferența dintre limita superioara a digului și nivelul actual al apei este de 2,6 m în zona Călimănești, mal drept km 9+300. Pe parcursul serii trecute diferența la ora 21.20 era de 1.3 m.
     Pe tot parcursul nopții, cursurile de apă din județ au fost supravegheate permanent. Pompieri militari, reprezentanți SVSU, SGA și Hidroelectrica au monitorizat locurile identificare ca vulnerabile, unde creșterile de nivel ar fi putut crea probleme la nivelul comunităților. Totodată, s-a acționat punctual pentru menținerea în stare de funcțiune a digurilor de către societatea care are în administrare aceste obiective de investiții. În urma evaluării din teren a situației create și analizării datelor primite referitoare la oscilațiile de niveluri și debite pe cursurile de apă, nu s-a impus punerea în aplicare a măsurii de evacuare a populației.
    Ieri continuau acțiunile de evacuare a apei din gospodăriile cetățenilor din Tătăranu, sat Bordeasca Veche și Tulnici, sat Lepșa. Au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Vrancea în cooperare cu reprezentanții SVSU.

Stânci căzute pe DN 2D, DN 2L închis

    Pe DN 2D, în satul Lepșa, au fost anunțate căderi de stânci și se circula ieri dimineață pe un singur sens. A intervenit Secția de drumuri naționale Focșani cu utilaje specifice iar un echipaj de poliție a fost la fața locului pentru a avertiza șoferii. După amiază, circulația a revenit la normal. Conform unui comunicat CNAIR, DN 2L (km 59+900 – km 59+900), în localitatea Soveja, era încă închis, după ce, potrivit DRDP Iași, „o viitură a angrenat prăbușirea dalei de beton a podului, pe toată lățimea căii de rulare”. DRDP Iași a mai anunțat că zona este semnalizată corespunzător, urmând ca după încetarea precipitațiilor să se acționeze pentru normalizarea situației. De asemenea, DN 2N a fost închis sâmbătă, la Jitia, după ce „viiturile au condus la ruperea tuburilor unui podeț pe râul Râmnicul Sărat; s-a intervenit de urgență pentru evaluarea și refacerea zonei afectate”. 

Trasee turistice închise temporar

    Salvamont Vrancea a anunțat că în weekend, „în urma precipitațiilor căzute au fost înregistrate debite foarte mari pe principalele cursuri de apă din județul Vrancea. Salvatorii montani s-au aflat la datorie, intervenind la limitarea efectelor nedorite ale viiturilor. Temporar traseele turistice din Vrancea sunt închise din cauza inundațiilor ce au întrerupt căile de comunicație. Vă recomandăm să evitați deplasările în zonă până la stabilizarea situației. Puteți solicita informații despre starea traseelor contactându-ne la 0-SALVAMONT/ 0725 826 668”.

Surse foto, pe lângă cele proprii, sunt: IPJ Vrancea, ISU Vrancea, DRDP Iași, Prefectura Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?