Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Membrii CARP „Milcov” Focșani au aniversat 65 de ani de existenţă a organizaţiei


    Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Milcov Focșani au sărbătorit ieri, într-un cadru elegant, festiv și mai ales emoționant, cea de a 65-a aniversare a organizației din care fac parte. Alături de ei, de echipa de lucru și de președintele CARP, Sandu Ploscaru, printe invitați s-au numărat: Anton Albu, vicepreședintele Federației Omenia, Ionuț Mersoiu, viceprimarul municipiului Focșani, Margareta Tătăruș, managerul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea, Teodora Fîntînaru fost manager al Bibliotecii, și Maria Cristina Olaru, coordonatorul Secției pentru Copii și Tineret a instituției de cultură, Vasile Balica, reprezentantul Casei Județene de Pensii Vrancea, precum și poeți și scriitori vrânceni printre care Hristache Lungu, Culiță Ușurelu, Oana Adriana Alexandrescu, Rodica Soreanu, profesorul Vasile Å¢ibrea, reprezentanți ai mass-media etc.
    În cadrul festivității a avut loc și lansarea cărții „Au nins anii peste noi”, o carte ce va rămâne peste timp ca o mărturie concretă a oamenilor, faptelor și cifrelor la cea de a 65-a aniversare a organizației. Cartea, o premieră putem spune, cuprinde gânduri ale echipei CARP Milcov, a unor membri ai organizației, a oamenilor care s-au implicat în activitățile acesteia. Au lăsat câte un gând-mărturie  peste timp președintele CARP Milcov, Sandu Ploscaru, primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, fostul manager al Bibliotecii Județene, Teodora Fîntînaru, și actualul manager Margareta Tătăruș, profesorul Vasile Å¢ibrea, jurnalistul Laura Breană, scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, poetul Hristache Lungu, Paul Nenciu, Maria Tănăsache, Gabriela Å¢ibrea, Cornelia Ploscaru. 
Echipa CARP Milcov Focșani a povestit, în carte, despre „Excursii – mijloc eficient de socializare și atragere de noi membri”, despre constituirea grupului vocal „Milcovia” al CARP, condus de profesoara Anastasia Bălan, grup care i-a încântat pe cei prezenți cu programul special pregătit pentru cea de a 65-a aniversare, precum și despre alte activități. Nu în ultimul rând, cartea cuprinde o descriere a „CARP Milcov în cifre”, cu evoluția numărului de membri pe ultimii cinci ani, evoluția împrumuturilor acordate membrilor, evoluția fondului social al acestora în aceeași perioadă, precum și a ajutoarelor nerambursabile acordate.
„Cel de al treilea mandat ca președinte al acestei asociații a însemnat pentru mine o și mai mare responsabilitate. Se vede cu ochiul liber că asociația noastră a crescut, s-a adaptat permanent nevoilor membrilor săi, s-a modernizat și este, cum se spune, pe un trend ascendent. Acest lucru înseamnă foarte, foarte mult pentru membrii noștri, dar și pentru ceilalți oameni din comunitate. În tot acest timp, colegii mei au înțeles că, aici și acum, trebuie să facem o muncă delicată, continuă și de foarte, foarte bună calitate. Gestionăm și cheltuim cu chibzuință banul omului, ,,banul omului”, pe care fiecare membru îl depune în fiecare lună a vieții sale, precum și dobânzile încasate în urma împrumuturilor făcute ori de câte ori au nevoie. Suntem o asociație de ajutor reciproc și, aproape zilnic, chemăm pe cei care ne calcă pragul să-și spună în gând, dar și cu voce tare, sintagma ,,Ajutor Reciproc”. Este o emblemă a noastră și, cum spuneam mai sus, o datorie!”, sunt cuvintele președintelui CARP Milcov Focșani, Sandu Ploscaru, prinse în paginile cărții lansată ieri, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de existență a organizației.
    În deschiderea evenimentului, viceprimarul Ionuț Mersoiu a adresat, din partea sa și a primarului Cristi Valentin Misăilă, urări de sănătate membrilor CARP. ,,Sunt onorat că mă aflu printre dumneavoastră la acest ceas aniversar. Doresc să vă felicit pentru toate acțiunile dumnevoastră, să vă adresez un călduros ,,La mulți ani!”, multă sănătate și bucurii și vă asigur că Primăria Focșani este alături de dumneavoastră în orice proiecte veți avea”, a spus viceprimarul Ionuț Mersoiu.
    La rândul său, Margareta Tătăruș, managerul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a adresat urările sale și ale colectivului instituției pe care o conduce, membrilor CARP Milcov Focșani aflați la ceas aniversar. „La mulți, mulți ani buni, sănătoși și frumoși! Dumneavoastră împliniți, astăzi, 65 de ani, sunteți, de fapt, cei care ați scris și scrieți istoria acestei instituții. Povestea dumneavoastră, această carte, această colecție de amintiri va rămâne moștenire următorilor conducători ai acestei asociații. E o colecție care pune în valoare nu doar cifrele, ci mai ales oamenii. Am adunat aici, laolaltă, o mulțime de gânduri, amintiri dar și cifre. Sunt sigură că veți aduna în continuare și veți lăsa moștenire generațiilor viitoare ceea ce aveți mai frumos: iubirea. Fie ca întotdeauna să ne fim aproape, prin iubire”, a spus Margareta Tătăruș.

Bucate alese, muzică și voie bună

    Atmosfera emoționantă, florile dăruite tuturor, decorul elegant, bucatele alese și mai ales prietenia dintre cei prezenți a făcut ca aniversarea de ieri să fie una cu adevărat specială, memorabilă. În armoniile Grupului vocal „Milcovia”, membrii CARP Milcov și invitații lor au depănat amintiri, au râs, au glumit și, cu bucate alese stropite cu câte un pahar de vin, au petrecut, din nou, momente frumoase așa cum numai între prieteni pot fi.
La mulți ani, CARP „Milcov” Focșani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?