Nu au televizor, nici tabletă sau telefoane performante. Nu au calculator, laptop sau play-station, nici măcar n-au auzit de hoverboard-ul atât de dorit de mulți copii. Și nu au nici măcar bicicletă, patine cu rotile sau jucării. Parcă s-au născut direct oameni mari, care trebuie să dea piept cu sărăcia și lipsurile în care, nemeritat, s-au trezit aruncați de soartă. Iar una din cele mai mari bucurii a celor trei frățiori Cobzaru și a altora ca ei, din satul Clipicești, comuna Å¢ifești, sunt, oricât vi s-ar părea de lugubru, înmormântările. Înmormântările cu bănuții căpătați de ei care duc coroanele, după datină, pe drumul spre locul de veci…
„Am câștigat patru lei!”, a strigat, năvălind pe ușa casei sale sărăcăcioase Petronel, un băiețel de vreo 11 ani, urmat îndeaproape de fratele lui, Cristi, de 9 ani. Cu obrajii rumeni și râzând fericiți, i-au arătat banii mamei lor. „Patru lei! Doi i-am dat lu tata!”, au spus, dosindu-i jenați în momentul în care au dat cu ochii de noi, străinii ce tocmai le-am călcat pragul. Strângeau în mâini pungile cu colăcei, lumânarea și prosopul căpătate la înmormântare și se uitau la noi suspicioși și extrem de nerăbdători să dea fuga înapoi, să nu scape bucatele împărțite la pomană… „Am venit să vă întrebăm dacă voi ați auzit de Iepuraș! Åžtiți când vine Iepurașul la copii? La voi a venit vreodată?”, îi întrebăm, în timp ce trei perechi de ochișori ne fixau stăruitor, derutați și tot mai măriți de uimire! ,,Ce-or vrea să spună ăștia?!”, se citea clar în ochii lor, până când Petronel, cel mai mare dintre frați, a izbucnit, ca și cum s-ar fi dumirit brusc, ce întrebăm. „Da! Daaaa! Am văzut iepurașul! Fugea tare în sus, la deal!”, a spus băiețelul, susținut de frățiorul lui, Cristi.
Nici unul, nici celălalt nu știau că de Paști, la cei mai mulți dintre copiii planetei, un Iepuraș nevăzut și foarte grăbit obișnuiește să lase daruri… Iar când au aflat, parcă toată graba lor de a se duce la pomană parcă a dispărut ca prin minune! Să creadă? Să nu creadă? Să dea sau nu glas dorințelor lor de copii necăjiți, dacă tot i-am întrebat ce-și doresc, ca să ne ducem apoi să-i spunem Iepurașului…? Cristi a fost primul care a îndrăznit, spunând, rușinat: ,,Un tractor!”. Ceva mai îndrăzneț, Petronel a spus că și-ar dori o mașinuță, în timp ce mezinul familiei, Gabriel, în vârstă de șase ani, visează la un pistol…
Trai din ajutorul social și alocații, cumpărături pe datorie
Cei trei frățiori sunt singurii pe care-i mai au acasă Cristina Ghiniță, în vârstă de 40 de ani, și Ion Cobzaru, de 59 de ani. Trăiesc cu toții într-o casă sărăcăcioasă, practic într-o singură cameră, cu toții. O odaie cu podeaua din lut, cu două paturi, o sobă și-o masă… Prin colțuri, tot felul de lucruri aruncate de-a valma, pe sfori agățate pe lângă sobă, haine puse la uscat… Totul, în acea cameră povestește despre sărăcie, dar și despre felul în care femeia casei, mama, înțelege să-și țină familia… Peste măsură de slabă, adunată de spate din pricina unei dureri de stomac, după cum spune, pare să nu bage de seamă întreaga devălmășie (despre care vorbesc foarte bine fotografiile postate pe www.monitorulvn.ro) și povestește despre propria suferință. „Sufăr cu stomacul. Am lichid la stomac, așa mi-a zis doctorul. Trebuie să fac o endoscopie, da pentru asta trebuie bani, așa că mai aștept… Eu am născut opt copii, dar numai ăștia trei mai sunt acasă. Doi sunt dați în plasament, o fată adoptată în Anglia, altele măritate… N-am avut posibilități. Dar cei trei care sunt cu noi sunt bine, merg la școală, la grădiniță cel mic…”, a spus femeia.
Ne zice că trăiesc cu toții din ajutorul social de 520 de lei, trei alocații de stat și încă 164 de lei alocația complementară. Cât a putut, a mers și ea la muncă cu ziua, însă acum, din pricina bolii, spune că nu mai poate, așa că cel care mai întregește venitul familiei este Ion, tatăl copiilor. Când are noroc să găsească de muncă, ia 70 de lei pe zi, dar cu mâncarea lui. „Așa că dacă mai iau și mâncare din banii ăștia, rămân puțini. Luăm de toate pe datorie de la magazine de aici din sat, acum avem 400 de lei datorie. Dar plătim imediat cum vine ajutorul, nu întârziem niciodată pentru că altfel nu ne mai dă. N-avem ce să facem altceva… Luăm și mâncare, și detergenți sau ce mai trebuie în casă, și plătim când primim banii”, a explicat Ion.
Rechizite, alimente, detergenți și mai ales jucării
Dincolo de condițiile de viață oferite de părinții lor, Cristi, Petronel și Gabriel, cei trei frățiori din Clipicești, sunt trei copii pentru care Sărbătoarea Învierii Domnului ar trebui să însemne speranță! Åži bucurie! Așa cum înseamnă pentru toți copiii! Speranța că cineva le va face și lor bucuria de a convinge Iepurașul să le dăruiască jucării, rechizite… Åži de a avea pe masă, măcar de Paștele acesta, tot ceea ce toți creștinii au.
Așadar, haideți alături de noi să „Dăruim de Paști!”! Dacă doriți să fiți parte din bucuria acestor trei copii, și a altora ca ei din comuna Å¢ifești și nu numai, puteți veni cu tot ce doriți să le dăruiți, până cel târziu vineri, fie la sediul redacției noastre din strada Tinereții nr. 1, vizavi de Åžcoala nr. 10 din Focșani, fie îl puteți contacta pe Marius Constantin pe pagina de Facebook a acestuia.
Toți acești puști, prea săraci ca să-și permită măcar să viseze la lucruri pe care alții le au și ei nu, își vor aminti peste ani, ca urmare a solidarității noastre, că o dată în copilăria lor, de Paști, au trăit o minune! Minunea de a li se umple sufletul de bucurie! O minune pe care noi, cum s-a dovedit de atâtea alte ori, chiar o putem înfăptui!
