Multe lucruri importante pentru noi, pentru țară, se trec sub tăcere, dar să nu se mai vorbească aproape deloc de un om de valoarea lui Aristide Demetriade, unul dintre promotorii și inițiatorii filmului românesc, mi se pare o mare neglijență, ținând cont că în peisajul culturii române filmul este cea mai mirositoare floare!
S-au scris în ziarele vremii, s-au scris cărți despre el, dar în comuna mea, unde acesta a copilărit, pe Valea Râmnicului, și chiar în Vrancea noastră dragă nu se știu prea multe lucruri despre Aristide Demetriade, așa că încerc prin acest articol să aduc la cunoștința publicului cititor al cotidianului MONITORUL DE VARANCEA că în Dumitrești, pe lângă cei câțiva înaintași ai Culturii românești cunoscuți, cum ar fi: prof. Grigore Gheba al cărui nume luminează pe frontispiciul liceului din localitate, Alexandru Dobrescu ( marele folclorist), care a ridicat hora din bătătură pe scenă și a dus peste hotare neîntrecutul dans popular românesc, numele lui fiind scris pe frontispiciul căminului cultural, Victor Frunză (scriitor), putem să ne mândrim și cu actorul și regizorul Aristide Demetriade.
Acesta a locuit în Dumitrești cu familia sa deoarece surse sigure ne spun că tatăl său a fost arendașul unei moșii din zona noastră. Despre locul nașterii unele surse ne mărturisesc că s-a născut la Valea Raței, com Murgești, pe 10 iulie 1872, iar altele că s-a născut la Dumitrești la aceeași dată și a murit în București pe 21 februarie 1930, fiind înmormântat în cimitirul Bellu.
A studiat Facultatea de Drept și Conservatorul de Artă din București, angajându-se ulterior la Teatrul Național din București, unde a rămas până la moarte.
Marele actor, născut (probabil) în Dumitrești, dar care sigur și-a petrecut copilăria și adolescența aici, a fost unul dintre pionierii filmului românesc, regizând peliculele: Înșiră-te mărgărite (1911) și Independența României (1912) împreună cu Grigore Brezeanu.
Tragedian, cu bogate resurse actoricești, a interpretat cu patos romantic și cu un spirit desăvârșit al nuanțelor roluri principale din piesele: „Răzvan și Vidra” de Barbu Petriceicu Hașdeu, ” Despot Vodă” de Vasile Alecsandri, „Trandafirii roșii” de Zaharia Bârsan, Hamlet și Iuliu Cezar de Shakespeare sau Ruy Blas de Victor Hugo etc.
Primul spectacol cinematografic în România a avut loc la cinci luni după istorica reprezentație pariziană a cinematografului Lumière din 28 decembrie 1895, care a fost primul spectacol cinematografic cu public din lume și s-a desfășurat în Salonul Indian de la „Grand Cafe”de pe Bulevard de Capucino la nr.14. Biletul de intrare a costat 1 franc și s-au încasat 35 de franci, deoarece au fost doar 35 de spectatori. Semnificativ este faptul că au lipsit de la reprezentație frații Luis și Auguste Lumière, inventatorii tehnologiei din domeniul cinematografic, în schimb a fost prezent directorul unui viitor teatru ce a funcționat în apropiere.
Deci, istoria cinematografiei a început atunci, despre care putem scrie mii de pagini, dar eu am pomenit despre asta deoarece acele zece filme care s-au derulat atunci la Paris au fost prezentate și în București în 27 mai 1896 în clădirea ziarului francez „L’independance Roumaine” (care se afla pe Calea Victoriei, peste drum de actualul Palat al Telefoanelor). S-au derulat zece filme printre care și „Cearta copiilor”, „Bazinul din Tuilleries” și „Ierburi rele”. Datorită faptului că pe 27 mai 1896, în clădirea ziarului „L’independance Roumaine” a rulat prima reprezentație higt-life, cum o numea presa vremii a cinematografului LUMIḔRE în România, putem afirma pe bună dreptate că încă de atunci România era în Europa.
Istoria filmului românesc este lungă și interesantă, dar eu vreau să vorbesc aici doar de filmul INDEPENDENÈšA ROMÂNIEI care s-a pierdut, dar despre care avem mărturii în ziarele și revistele vremii precum: Viitorul, Universul, Flacăra, L’independance Roumaine, unde este redată toată povestea acestui prim film românesc istoric, în care rolul principal, al lui Carol I, a fost jucat de actorul Aristide Demetriade.
Istoricul de teatru Ionuț Niculescu descoperă documente inedite în Arhivele Teatrului Național, în care se consemnează faptul că proiectul acestui film este opera lui Aristide Demetriade. Acesta, împreună cu istoricul de film Tudor Caranfil, au cercetat documentele, iar cel din urmă a scris chiar și o carte întitulată „În căutarea filmului pierdut”, dedicată memoriei marelui actor și regizor român, apărută în 1988. Autorul cărții ne spune că autorul textului este Aristide Demetriade care pleacă de la textul lui Liciu, retușat de Constantin Nottara și împreună cu Grigore Brezeanu, abil producător care se ocupă de afacere, acesta antrenând și pe cel de al treilea „factor”, finanțatorul proiectului, în persoana senatorului Leon Popescu, moșier și propietar al Teatrului liric (o sală în Piața Walter Mărăcineanu) au pornit la drum. Începuturile fiind făcute, tânărul regizor Grigore Brezeanu, împreună cu actorul Aristide Demetriade, Vasile Toneanu, Constantin Nottara și Ion Brezeanu, tatăl regizorului, au inițiat un proiect – ei constituindu-se într-o asociație de artiști ai Teatrului Nottara, ca să poată duce la final proiectul cu privire la filmul INDEPENDENÈšA ROMÂNIEI.
Grigore Brezeanu a căutat mijloacele materiale pentru temerara intreprindere, atrăgând de partea lor oameni cu stare, senatori ca Leon Popescu, moșier și proprietar al Teatrului Liric (sala din strada Walter Mărăcineanu), acesta donând bani, angajând un operator francez, improvizând de asemenea o sală în Curtea Teatrului Mic, la realizarea filmului participând peste 40 000 de persoane, scenariul aparținând celor de mai sus menționați.
Distribuția a fost următoarea: Aristide Demetriade – domnitorul Carol I, Constantin Nottara – Osman Pașa, Aurel Atonosescu – Peneș Curcanul, Ion Niculescu – Mihail Kogălniceanu, Ion Dumitrescu – generalul Cernat, Ion Miriesescu – Carol Davila, Pepi Machauer – Èšarul Rusiei, Ghiță Popescu – generalul Arion, Constantin Orologea – Mitropolitul, Jeni Mataxa Dora – Rodica și Constanța Demetriade – soția lui Carol.
Narațiunea cinematografică a acestui film cuprinde mai multe momente. Acestea sunt: un sat în sărbătoare, idila dintre Peneș Curcanul și Rodica, mobilizarea, plecarea celor nouă din Vaslui și cu sergentul zece la război, la Calafat, moartea lui Cobuz, tabăra de la Paroin, țintuirea noilor drapele, trecerea Dunării, osilitățile, Osman Pașa la Plevna, cartierul general de la Paradin, Grivița, Valea Plângerii, spitalele din țară, Căderea Plevnei, Oponezul, capitularea lui Osman Pașa, întoarcerea acasă, apoteoza, 35 de ani după război, (10 mai 1912) și altele.
Aristizza Romanescu scrie că presa vremii a primit cu entuziasm prima mare producție cinematografică românescă, iar publicul de asemenea vibra.
După numai un an de la premiera filmului moare Leon Popescu, moșierul și sponsorul, cât și regizorul Grigore Brezeanu, lovit de o boală mintală la numai 28 de ani.
Despre dispariția inițiatorilor filmului românesc scrie Emil Isac în Cuvântul liber din octombrie 1920 „Săracu Grigoraș Brezeanu… Câte idealuri nu s-au stins în trupu-i hodorogit… De câte ori până noaptea târziu, nu clădeam castele în Spania : «Vom duce în Europa lumea românească a filmului nostru!…». Așa spuneai Grigoraș… Și te-a apucat de braț moartea și te-a dus în lumea în care filmul nu mai luminează niciodată. A rămas văduvă ideea…”.
„Nici Aristide Demetriade n-a mai făcut film vreodată… într-adevăr a rămas văduvă ideea. Peste câțiva ani, într-o mohorâtă seară de februarie, pe când, în rolul lui Zefir din Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, oferea iubitei sale o floare înroșită în sânge, s-a prăbușit pe scenă înmărmurind asistența”.
Așa a dispărut din lumea asta actorul și regizorul Aristide Demetriade care a copilărit la noi, la Dumitrești.
Pentru că în acest articol am vorbit de filmul INDEPENDENÈšA ROMÂNIEI, dedic acest articol eroilor neamului!
ANETA ȚÂRU PIOARÄ‚
