Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898
Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

Hrisovul de întemeiere a Societății culturale „Vrancea” , sub patronajul Reginei Maria, ajunge la Muzeul Naţional de Istorie


    Muzeul Național de Istorie a României organizează mâine o conferință de presă prilejuită de primirea, în comodat, a unor valoroase obiecte de patrimoniu, din partea Fundației „Dignitas”. Printre acestea se numără Stema Regală a României (epoca Regelui Carol I, exemplar oficial, cca. 1890), două afișe – „Unirea țărilor surori” din 1930, „Eroii Războiului de Independență (afiș comemorativ, cca. 1938) -, o fotografie de panou cu membrii Senatului României la 1900, Diploma emisă de Societatea „General Praporgescu” la începutul sec. XX, pentru glorificarea eroilor români din timpul Primului Război Mondial, Hrisovul de întemeiere a Societății culturale „Vrancea” , sub patronajul Reginei Maria, cu semnăturile olografe ale membrilor fondatori (1925).
    Conferința de presă va fi susținută de dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Național de Istorie a României, Alexandru Bartoc, Președintele Fundației Culturale „Bartoc” și reprezentanți ai Fundației „Dignitas”. „Prin programul permanent al Fundației Dignitas, intitulat Recuperări istorice, ne-am propus să recuperăm, la nivelul conștiinței publice românești, demnitatea românilor, ca cetățeni și ca națiune, prin susținerea procesului de cunoaștere și asumare a istoriei naționale de către publicul larg. Piese cu valoare identitară din colecția noastră sunt deja oferite în custodie la muzee naționale, unde sunt accesibile copiilor, tinerilor și educatorilor”, a declarat Sandu Staicu, președintele fundației.
    „Nu este prima dată când Fundația „Dignitas” oferă, în comodat, Muzeului Național de Istorie a României, piese importante de patrimoniu. În 2013, muzeul a primit spre păstrare și valorificare, pe o perioadă de cinci ani, „Arborele genealogic al tuturor statelor Europei și al suveranilor ei, 1889. Dedicat suveranilor actuali”, care a fost expus în cadrul proiectului „Exponatul lunii”. Perioada de comodat a excepționalului obiect va fi prelungită, de asemenea. Muzeul Național de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituțiile reprezentative ale culturii românești. În prezent, muzeul deține un bogat patrimoniu (incluzând peste 750.000 piese, un număr care sporește anual și între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecții: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărți, metal, armament și echipament, textile și mobilier”, se arată într-un comunicat de presă al MNIR.
    În iulie 2017, Principesa Margareta și Principele Radu au plecat din Gara Focșani cu Trenul regal pe un Traseu al recunoștinței cu ocazia centenarului marilor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Momente emoționante au fost la Biserica din Mărăști, unde Altețele regale au fost întâmpinate cu pâine și sare de primarul Vladimir Păun și grupuri de elevi de la școlile din Răcoasa și Câmpuri. Biserica a fost distrusă complet în bătăliile de la 1917 din Primul Război Mondial și ctitorită din temelii de Regele Ferdinand și Regina Maria. Încă de la intrarea în biserică, vizitatorii sunt întâmpinați de o placă din marmură cu mesajul aparținând Reginei Maria: „Să reclădim cu dragoste în amintirea celor căzuți aici”.
    Preotul paroh din localitate le-a prezentat biserica unde se află pictați Regina Maria, care ține o biserică în brațe (FOTO) și Regele Ferdinand, dar și Mareșalul Averescu și Generalul Mărgineanu. De asemenea, le-a prezentat un epitaf cusut în fir de aur donat bisericii de Vasile P. Georgescu și soția Valeria. Epitaful a fost medaliat cu aur la Expozițiile de la 1900 din Paris și 1906 din București. După vizitarea bisericii, Principesa Margareta a declarat că a fost foarte emoționată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?