Ediția: Miercuri 21 mai 2025 Nr. 6882
Ediția: Miercuri 21 mai 2025 Nr. 6882

GALERIE FOTO: 50 de primari de comune au participat la Adunarea Generală a ACoR Vrancea


50 de primari de comune, din județul Vrancea, au participat, ieri, la Adunarea Generală a membrilor Filialei Județene Vrancea a Asociației Comunelor din România (ACoR). Evenimentul a avut loc în sala de Conferințe a complexului „Green Garden” din Odobești. În cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Vrancea a ACoR au fost supuse dezbaterii și votului membrilor Raportul de activitate pentru anul 2017, execuția bugetului de venituri și cheltuieli și raportul cenzorului pentru anul 2017, dar și  Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2018. De asemenea, primarii au discutat despre desele modificări legislative în domenii importante de activitate și transpunerea dificilă în practică a acestora.
Tot ieri, a avut loc și Adunarea Reprezentanților entităților partenere semnatare ale Acordului de cooperare privind organizarea și exercitarea funcției de audit public intern, având ca structură organizatoare Filiala Județeană Vrancea a ACoR. În cadrul Adunării, Dorina Săpunaru, șefa compartimentului de audit a prezentat „Raportul privind activitatea de audit public intern aferentă anului 2017, desfășurată la nivelul UAT-urilor membre ale acordului de cooperare din cadrul Filialei Județene VRANCEA”, raport ce va fi transmis și la Unitatea Centrală de Armonizare Pentru Auditul Public Intern (UCAAPI).
De asemenea, s-au aprobat planurile multianuale și planurile anuale de audit public intern pentru fiecare entitate parteneră a Acordului, precum și retragerea comunei Ciorăști din Acordul de cooperare privind activitatea de audit public intern. S-a prezentat, de asemenea, importanța și rolul auditului public intern la entitățile publice care au conștientizat importanța acestuia, dat fiind și numărul de UAT-uri care asigură exercitarea auditului la structurile funcționale. Astfel, din 68 de comune ale județului Vrancea, 67 sunt membre ale Filialei Județene Vrancea a ACoR, din care 64 sunt membre ale Acordului de cooperare privind exercitarea auditului public intern. „Am satisfacția deplină a unei reuniuni care s-a derulat exact așa cum trebuie să se desfășoare o întâlnire eficientă de lucru. Pe lângă problemele prezentate de fiecare coleg primar, am avut un real schimb de bune practici, pe care îl completăm cu susținerea lor la București. Am convingerea că problemele cu care mergem acolo își vor găsi rezolvarea la nivelul Guvernului, astfel încât îmbunătățirea actului administrativ și dezvoltarea satului românesc să fie unele sănătoase”, a precizat președintele ACoR Vrancea, Ștefan Moscu.
Totodată, în cadrul adunării s-a stabilită ca o delegație numeroasă, care va fi condusă de Moscu Ștefan, să participe, în perioada 18-21 februarie, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, care va avea loc la București. În acest for vor fi prezentate toate problemele ridicate în Adunarea de ieri a ACoR Vrancea, precum și cele care au fost transmise în cursul anului trecut: obligativitatea înființării serviciului de iluminat public; modificarea legislației în domeniul achizițiilor publice; probleme privind aplicarea Legii nr. 153/2017 cu privire la salarizarea personalului din instituții publice; Dezechilibrarea bugetelor locale ale comunelor care s-au înregistrat cu execedent bugetar la nivelul lunii decembrie 2016, fără a se analiza  componența acestuia (economii la bugetul local, sume virate din fonduri europene, etc), fapt care a afectat grav întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2018 la un număr însemnat de UAT-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?