Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele, din apropierea municipiului Galați, a devenit gazdă pentru cei doi tigri siberieni de la Circul Globus, a declarat luni, directorul Complexului Muzeal de Åtiințele Naturii Galați, Mădălin Åerban. Potrivit sursei citate, cei doi tigri siberieni, Nera și Baghera, provin de la Circul Globus care a fost de acord ca cele două femele de tigru să își continue viața la Grădina Zoologică din Galați, unde au la dispoziție un habitat generos, de peste 5.000 de metri pătrați.
Circul Globus a fost amendat, săptămâna trecută, de Primăria Capitalei, după ce s-a constatat că tigrii erau ținuți în cuști în spații extrem de mici. „Cele două tigroaice se simt bine la Grădina Zoologică din Galați, unde mai trăiesc o femelă și un pui din aceeași specie. Fiecare tigru adult este hrănit zilnic cu câte șase-opt kilograme de carne de vită sau pui. Spațiul destinat tigrilor a fost amenajat în 2013, când Grădina Zoologică a fost extinsă și modernizată printr-un proiect european, cu o valoare de circa patru milioane de euro. Înainte de modernizare, spațiul destinat tigrilor din Grădina Zoologică de la Galați avea doar 45 mp”, a spus Åerban.
Tot la Grădina Zoologică din Galați a fost adus și un pui de pelican, găsit rănit și înghețat pe malul râului Siret. Puiul a fost salvat de polițiștii locali, care l-au adus la Grădina Zoo, unde se află acum în carantină și primește îngrijiri medicale, având o rană la cioc.
Puiul de pelican este hrănit cu 1-1,2 kg de pește pe zi. Grădina Zoologică din Galați mai găzduiește și câteva lebede, salvate de îngheț iernile trecute.