Un focșănean în vârstă de 32 de ani, condamnat pentru trafic cu droguri de mare risc, a fost dus la penitenciar în cursul zilei de ieri, după ce a primit o pedeapsă cu închisoarea de patru ani. „La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Tribunalul Vrancea, împotriva unui bărbat de 32 ani, din municipiul Focșani. Bărbatul este condamnat la 4 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Focșani”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul de presă al IPJ Vrancea.
Bărbatul a ajuns în atenția anchetatorilor, alături de alte persoane, între care și un medic stomatolog din Focșani, în anul 2015. Atunci, polițiștii de la Crimă Organizată Vrancea, coordonați de procurorii DIICOT – B.T Vrancea, au organizat o acțiune de amploare pe raza mai multor județe, acțiune în timpul căreia s-a tras și cu armele. Acțiunea pentru destructurarea grupării infracționale din care a făcut parte și bărbatul care a fost dus ieri la penitenciar a avut loc la finele lunii noiembrie a anului 2015. Atunci, două persoane judecate în dosar, între care și bărbatul dus la penitenciar, au mers la Buzău pentru a cumpăra droguri de la un alt inculpat. Unul dintre focșănenii care s-a deplasat la Buzău urma să-i dea buzoianului o mașină în schimbul unui kilogram de droguri, după cum susțineau atunci anchetatorii. Tranzacția dintre cei doi ar fi fost intermediată de medic. La Buzău, cumpărătorii și vânzătorul nu s-au mai înțeles asupra prețului, așa că vrâncenii au decis să cumpere de la buzoian doar 100 de grame de canabis. În timp ce buzoianul îi vindea unuia dintre focșăneni drogurile, au apărut anchetatorii. În momentul în care i-au văzut pe anchetatori, tinerii care se ocupau cu droguri au dat bir cu fugiții, fiind la un pas de a da cu mașina peste oamenii legii. Au forțat barajul și nu s-au lăsat intimidați de focurile de armă executate în plan vertical, apoi înspre mașină, ei continuându-și deplasarea. Doi dintre ei au fost prinși atunci, iar cel de-al treilea, respectiv bărbatul dus acum la Penitenciar, a fost identificat ceva mai târziu. Anchetatorii au făut atunci și 17 percheziții în locații din Focșani, Buzău și București, în urma acestora descoperind o cantitate impresionată de canabis. Aproximativ 15 kilograme, după cum precizau atunci anchetatorii.
Prima soluție în dosar a fost dată în vara anului trecut de magistrații de la Tribunalul Vrancea. Singurul care a primit o pedeapsă cu executare a fost focșăneanul de 32 de ani. Asta pentru că a mai avut condamnări anterioare. După soluția dată de magistrații de la Tribunalul Vrancea, DIICOT-ul dar și inculpatul de 32 de ani au făcut apel, o soluție definitivă fiind dată vinerea trecută. Conform acesteia, focșăneanului nu i s-a schimbat pedeapsa dată de instanța de fond.