Ediția: Sâmbătă 15 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Sâmbătă 15 martie 2025 Nr. 6835

Puncte de aprovizionare cu apă gratuit, în Marea Britanie, pentru a combate deșeurile din plastic


    Oamenii se vor putea aproviziona cu apă gratuit de la mii de magazine, cafenele, companii și fântâni de apă în toată Anglia, până în 2021, conform industriei apei din Marea Britanie, Water UK. Scopul programului este de a preveni utilizarea a zeci de milioane de sticle din plastic de unică folosință pe an, ca parte a eforturilor de reducere a „valului dăunător al deșeurilor de plastic” pe uscat și pe mare, au informat joi BBC și Press Association. Oamenii vor putea găsi cel mai apropiat punct de reîncărcare folosind o aplicație de pe telefon sau urmând indicatoarele și afișele puse pe ferestrele localurilor.
    Compania Whitbread, care deține între altele Costa Coffee și Premier Inn, va fi prima care va semna inițiativa și va furniza apă pentru clienți și trecători în toate locațiile sale din martie 2018. Acest program național, gândit pe fondul îngrijorării publice ridicate privind poluarea mediului, inclusiv a oceanelor, cu deșeuri din plastic, și al promisiunilor politice de a aborda această chestiune, se bazează pe succesul campaniei Refill. În cadrul acestei campanii au fost instalate peste 1.600 de stații de reîncărcare în Marea Britanie, care funcționează în 13 orașe și localități importante. În 2015, orașul Bristol a adoptat campania și are acum peste 200 de puncte de reîncărcare. Se estimează că, dacă fiecare locuitor reumple o sticlă o dată pe săptămână, orașul ar putea reduce utilizarea de sticle de unică folosință cu 22,3 milioane pe an.
    Schema Refill încurajează cafenelele, barurile, băncile, galeriile, muzeele și alte companii să se înscrie într-o aplicație gratuită și să posteze un autocolant pe fereastra lor pentru a le indica trecătorilor că sunt bineveniți să-și umple gratuit sticla cu apă. A face mai ușor pentru oameni să reîncarce sticlele de apă în loc să cumpere unele de unică folosință se află pe ordinea de zi, cu sprijinul ministrului pentru mediu Michael Gove și al primarului Londrei. În decembrie 2017, primarul Londrei, Sadiq Khan, a promis să creeze 20 de fântâni noi și alte puncte de umplere a sticlelor în oraș.
    Directorul Water UK, Michael Roberts, a declarat că industria vrea să abordeze problemele cauzate sticlele din plastic și să ajute la inversarea acestui flux dăunător al deșeurilor din plastic. „Această țară are unele dintre cele mai bune ape potabile din lume și vrem ca toată lumea să beneficieze de ele. „Această schemă va face acest lucru, făcând mai ușor pentru oameni să-și umple sticlele oriunde lucrează, se odihnesc, fac cumpărături sau se joacă”. Problema deșeurilor din plastic a fost evidențiată și de programul Blue Planet II al BBC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?