Autoritățile locale din comuna Dumbrăveni au scos la licitație proiectul privind modernizarea unor drumuri de interes local. Lucrările vor consta în refacerea, reabilitarea și asfaltarea unor drumuri comunale, realizarea de șanțuri pentru colectarea apelor pluviale, construirea de podețe pentru accesul pe proprietăți. Valoarea estimată a lucrărilor este de 2 milioane de lei.
De reținut că autoritățile locale din comuna Dumbrăveni mai au în derulare un alt proiect ce vizează reabilitarea a aproximativ 6, 5 kilometri de drumuri de interes local. Valoarea investiției este de 3,4 milioane de lei, iar lucrările constau în balastare, turnare a două straturi de asfalt, realizarea de șanțuri longitudinale și a unor șanțuri de colectare a apelor pluviale, realizarea de podețe pentru accesul pe proprietăți, etc.
„Este vorba de implementarea unui proiect de investiții ce vizează asfaltarea a 6,5 kilometri de drumuri locale din satele Dumbrăveni, Dragosloveni și Cîndești. Prin finalizarea acestei investiții vom rezolva o mare parte din problemele legate de infrastructura rutieră”, a precizat primarul comunei Dumbrăveni, Valentin Tîlvăr.
Acesta a reamintit că la nivelul comunei Dumbrăveni sunt reabilitați aproximativ 7 kilometri de drumuri agricole. Valoarea estimată a investiției este de peste 4 milioane de lei. „Lucrările constau în balastarea și asfaltarea acestor drumuri, care permit accesul către proprietăți dar și către locuințele locuitorilor din satele ce aparțin de comuna Dumbrăveni. Tot în cadrul acestui proiect va fi reabilitat și podul de peste Pârâul Bulibașa din satul Cândești”, a precizat primarul Valentin Tîlvăr.