Sacra di San Michele, o abație medievală italiană care a reprezentat o sursă de inspirație majoră pentru romanul și filmul „Numele trandafirului”, a fost avariată de un incendiu, au anunțat joi autoritățile locale, citate de DPA. „O parte a acoperișului abației din San Michele a fost distrusă de flăcări ieri seară. Operațiunile de stingere a incendiului s-au încheiat în această dimineață”, au anunțat pompierii italieni prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.
Potrivit agenției de presă ANSA, cei trei călugări rosminieni care locuiesc în abație nu au fost răniți. De asemenea, nicio operă de artă majoră expusă în acea clădire nu a fost avariată, în pofida intensității deosebite a incendiului. Clădirea se află pe un deal situat la 40 de kilometri est față de Torino. Lucrările de construcție pentru ridicarea acestei abații au fost realizate între anii 983 și 987 e.n. Incendiul a avariat doar aripa dedicată mănăstirii.
Romanul „Numele trandafirului”, scris de Umberto Eco, a fost publicat în 1980 și a fost adaptat șase ani mai târziu într-un film în care rolurile principale au fost interpretate de Sean Connery și Christian Slater. Cu o acțiune plasată într-o abație benedictină din secolul al XIV-lea, romanul „Numele trandafirului” se sfârșește cu scena unui incendiu uriaș ce cuprinde biblioteca secretă a abației, în urma căruia sunt distruse mii de cărți străvechi, inclusiv texte ale lui Aristotel, unul dintre cei mai mari filosofi din Grecia Antică.