Åžtim foarte bine că uneori, de fapt mai mereu, copiii spun lucruri trăsnite și ne uimesc cu întrebările ciudate pentru care nu găsim repede un răspuns destul de bun, dar totuși ei spun și lucruri înțelepte. Așa, ca de oameni mari! Ei bine, eram foarte curioasă să aflu oare ce gândesc ei și ce cred despre Dumnezeu. Aflată în vizită la prietena mea Andreea, am decis să aflu ce părere are fiica ei Alexandra, despre religie, Dumnezeu și îngeri. Alexandra are 8 ani, este o fetiță foarte frumoasă, cu un ten deschis și luminos, ochi căprui și expresivi, părul foarte lung și cu un zâmbet ștrengăresc. Stăteam la masă toate trei și i-am spus să vină cu scaunul mai aproape de mine, ca să o întreb ceva… trebuia să vină mai aproape pentru că volumul televizorului era dat foarte tare pe un program de muzică și nu voiam să îi cer să îl dea mai încet, deoarece ei îi făcea plăcere să asculte muzică așa tare.
Împinge scaunul greu spre mine, se așează imediat pe el și mă privește curioasă cu niște ochi mari și cu sufletul la gură.
Când aveți ora de religie la școală, ce învățați?, o întreb.
Åži în următoarele secunde, a plecat de lângă mine, fugind, înspre camera ei. Aprinde lumina, intră, închide ușa și stă acolo vreo două minute. Două minute care mi s-au părut ore, pentru că îmi puneam tot felul de întrebări. Oare s-a supărat, oare îi este rușine să vorbească cu mine sau îi este rușine să vorbească despre subiectul acesta. Am întrebat-o pe Andreea ce s-a întâmplat și ea mi-a spus că s-a rușinat și a strigat-o să vină să vorbească fără să-i fie rușine. Fiind atentă la Andreea, m-am și speriat când deodată s-a auzit ușa deschizându-se și a apărut Alexandra lângă mine cu un caiet în mâini și cu același zâmbet ștrengăresc de care vă spuneam la început. Fericită că nu s-a supărat pe mine, iau repede caietul pe care mi-l întindea foarte entuziasmată, îl deschid și citesc cu voce tare prima pagină : „Doamne, Doamne, ceresc Tată/ Noi pe tine te rugăm/ Luminează a noastră minte/ Lucruri bune să-nvățăm”. Alexandra se întinsese pe canapea, stătea pe burtică și mă asculta cu atenție. Imediat cum am terminat de citit, îmi atrage atenția că am uitat să citesc ce scrie mai sus, că de fapt asta este rugăciunea la intrarea în clasă și că mai are o parte pe pagina următoare. Dau pagina și într-adevăr, era a doua strofă, scrisă mai frumos, mai mare și mai clar: „Căci Tu ești Stăpânul lumii/ Åži al nostru Tată ești/ Åži pe toate cele bune/ Numai Tu le împlinești! Amin”.
Reporter: Rugăciunea asta o spuneți în fiecare zi când intrați în clasă? Sau doar în ziua când faceți ora de religie?
Alexandra: Asta o spunem doar când avem ora de religie. După ce suntem toți în clasă, ne ridică doamna în picioare, stăm cu fața spre icoana din clasă și spunem rugăciunea asta cu voce tare. Uneori o mai uităm, dar doamna ne lasă cu caietele deschise și o citim. Åži mai avem și una când plecăm acasă, dar pe aia nu prea o spunem.
R: Ce știi tu despre Dumnezeu? Ce ai învățat la școală sau de la mami?
A: Păi știu de la mami că este ca un înger mai mare, care se uită la noi de sus din cer, ne ascultă și ne dă mereu ce noi îi cerem, dacă îi spunem rugăciuni. M-a învățat mama să mă rog și mă pun în genunchi, țin mâinile așa (îmi arată cum), închid ochii și îi cer tot ce vreau. Doar că înainte spun rugăciunea asta: „Înger îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu/ Totdeauna fii cu mine și mă-nvață să fac bine. Eu sunt mic, tu fă-mă mare/ Eu sunt slab, tu fă-mă tare/ Totdeauna mă-nsoțește și de rele mă păzește” .. și după îi cer ce vreau să-mi dea.
R: Cum crezi că mai ține minte Dumnezeu ce îi ceri tu? Dacă toți copiii îi spun ceva, cum mai știe El ce ai vrut tu?
A: Mmmmm, cred că are un caiet foarte mare pe care scrie. Când îi cere ceva o fată scrie cu pix roz și când îi cere un băiat scrie cu pix albastru. Sau e posibil să aibă o tabletă mov ca a mea în care notează tot ce i se spune. O bagă la încărcat într-un nor și se și joacă uneori. Nu dă la toată lumea ce vrea, ci doar la copiii buni și la bătrânii care se duc la biserică.
R: Tu ai fost până acum la biserică?
A: Am fost cu bunica de mai multe ori. Îmi place să merg cu ea la biserică pentru că până acolo mergem pe jos, mă ține de mână și povestim multe. Eu îi zic mereu ce fac la școală, ce fac acasă și ce vreau să îmi mai facă de mâncare. Åži când ajungem acolo îmi face mereu semn să tac, să nu mai vorbesc, intrăm în biserică, mă pune să mă închin și apoi mă ridică ea în sus să pup icoanele. Apoi mă așează pe un scaun înalt, ea stă în picioare lângă mine și din când în când îmi face semn să nu vorbesc. La sfârșit, mergem la preot să ne dea cu un ulei pe frunte, care miroase foarte frumos. Uneori mă dă mamaie și acasă cu ulei. Åži după ce mă dă cu ulei în frunte, se închină și apoi mă pupă. Eu mereu pun degetul să iau uleiul pe mână pentru că îmi place cum miroase.
R: De sfinți ai auzit? Cine sunt ei?
A: Tot niște îngeri sunt, care au aripi, sunt albi și au rochii lungi. Îl ajută pe Dumnezeu să trimită berzele cu copiii. Dacă vrei să îi vezi, sunt pe pereți în biserică. Mamaie mi-a spus sunt sfinții care îl ajută pe Doamne Doamne. Åži eu am un sfânt care este numai al meu, pentru că mă cheamă Alexandra. Åži sfântul ăsta mă are în grijă numai pe mine. Mama are alt sfânt și tata altul. Cred că de asta sunt așa mulți! Fiecare sfânt este pentru un om, pentru un nume.
R: Oare cum crezi că reacționează Dumnezeu dacă facem lucruri rele?
A: Åžtiu că se supără, că așa îmi spune mami. Eu am mai făcut și lucruri rele dar seara m-am rugat să mă ierte și i-am promis că nu mai fac. Åži El știe și mă șterge de acolo din caiet. Am un coleg în clasă care ne mâzgălește mereu caietele și i-am spus că se supără Doamne Doamne pe el. Pentru că nu știam dacă el se roagă seara acasă, i-am spus eu lui Dumnezeu să nu fie supărat pe el și că îi pare rău.
R: Cum arată Dumnezeu?
A: Are barbă mare, este îmbrăcat frumos, tot cu o rochie albă, miroase ca uleiul cu care mă dă mamaie și are în cap un cerc galben. Cercul le spune celorlalți îngeri că este cel mai important de acolo și că toți trebuie să asculte de el. Este foarte mare și norul pe care stă este unul mare, pufos și din el nu plouă niciodată. Odată în Italia l-am văzut. Era zi, mergem pe o stradă cu tati și când m-am uitat pe cer, l-am văzut! Avea barbă și stătea pe un nor. Åži când m-am uitat a doua oară, nu mai era. Dispăruse norul. Cred că l-a suflat vântul mai departe.
Privind-o și ascultând-o pe Alexandra, mi-am dat seamă că uneori ar trebui să mai medităm și noi, adulții, la ceea ce ei ne spun. Să conștientizăm că ei sunt într-o lume magică, de basm, aproape ireal de frumoasă și noi suntem tot acolo, doar că o privim cu alți ochi. E frumos să fii copil, e frumos să ai copii, dar și mai frumos să ai veșnic suflet de copil, indiferent de vârstă. Copii fiind, apreciem ce avem în jur mai mult, ne mulțumim cu lucruri mici, suntem fericiți din orice și ne creăm singuri o lume minunată.
