Ediția: Vineri 24 ianuarie 2025 Nr. 6800
Ediția: Vineri 24 ianuarie 2025 Nr. 6800

Artiștii de la ”Rapsodia vultureană” dansează, astăzi, „La Măruță”


Ansamblul folcloric „Rapsodia vultureană” poate fi urmărit și susținut de toți cei care îi admiră, astăzi, la ProTv. Artiștii au fost selectați pentru a participa la o nouă etapă a competiției „Duelul Ansamblurilor”, care va avea loc în cadrul emisiunii „La Măruță”. Dansatorii pregătiți de coregraful Andrei Culicovschi vor fi susținuși în platoul emisiunii de instrumentiștii de la fanfara de copii Vulturii Brass-Band, dar și de autoritățile locale. Trebuie spus faptul că, astăzi, vulturenii se bazează pe votul celor care stau în fața televizoarelor, deoarece, în această etapă a concursului, votul publicului este cel care contează. „Rapsodia vultureană” se va duela cu un ansamblu folcloric din Neamț. Ca de fiecare dată, artiștii vultureni își pun în dans toată priceperea și dragostea pentru a transmite frumusețea dansului și portului tradițional vrâncenesc.
Reamintim faptul că la „Duelul Ansamblurilor” au fost invitate să participe ansambluri din toată țara, care au fost alese de organizatorii emisiunii pentru performanțele pe care le-au avut. Și cum prima oară cei din Vulturu au făcut spectacol la București și au reprezentat cum nu se putea mai frumos atât comuna, cât și județul Vrancea, la nivel de tradiții, folclor și obiceiuri, ansamblul a fost invitat din nou, astăzi, în platoul emisiunii „La Măruță”. Trecerea în etapa următoare a competiției se face pe baza voturilor spectatorilor, date în timpul emisiunii, care va începe la ora 15.00. Telespectatorul trebuie să transmită la numărul 1266 (0.24€, inclusiv TVA) numele ansamblului participant la emisiune care se dorește a fi votat, așa cum este comunicat în emisiune.
Ansamblul din Vulturu poate fi susținut și accesând siteul emisiunii  http://lamaruta.protv.ro/voteaza. „În fiecare emisiune câte două ansambluri se vor duela în pași de dans, iar publicul decide cine merge mai departe. Îți poți susține favoriții votând online pe site-ul emisiunii sau prin SMS pe parcursul fiecărei emisiuni, în intervalul START/STOP vot semnalat de Cătălin Măruță”, se mai arată în regulamentul emisiunii.
Artiștii din Vulturu au promis că vor da tot ce e mai bun și speră ca spectatorii și toți cei care le apreciază munca și pasiunea îi vor susține cu votul lor. Doar votul spectatorilor contează astăzi și dacă vreți să îi susțineți și să îi revedeți într-o nouă etapă, susțineți-i cu un vot la 1266.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?