Cadrele didactice titulare în una sau mai multe unități de învățământ sau pe două ori mai multe specializări, din județul Vrancea, își pot întregi norma didactică prin transfer, cererile putând fi depuse până pe 26 ianuarie. Conform unei adrese trimise de Inspectoratul Åcolar Județean (ISJ) Vrancea în toate școlile din județ, cadrele didactice titulare beneficiază de aceste prevederi în baza prevederilor articolului 24, aliniat 1-7 din Metodologia Mișcării Personalului Didactic, valabilă în anul școlar 2018. Întregirea normei didactice prin transfer a titularilor se va aplica începând cu data de 1 septembrie 2018. „Această etapă a mobilității personalului didactic se referă la cadrele didactice titulare în două sau mai multe unități de învățământ, sau/și titulare pe două sau mai multe specializări, care doresc transferul pe catedre constituite în mai puține unități de învățământ sau mai puține specializări. Titularii respectivi pot solicita întregirea normei didactice prin transfer într-un număr mai mic de unități de învățământ / specializări, sau într-o singură unitate de învățământ / specializare, în conformitate cu specializările din actele de studii finalizate”.
Reprezentanții ISJ atrag atenția asupra faptului că în situația în care se constată posibilitatea de întregire a normei didactice, directorii unităților de învățământ sunt obligați să informeze în scris cadrele didactice titulare în două sau mai multe unități de învățământ, ori pe două sau mai multe specializări, cu privire la posibilitatea întregirii normei didactice de predare – învățare – evaluare, cu acordul de principiu al consiliului de administrație.
Cadrele didactice aflate în situațiile enumerate mai sus, trebuie să știe că sunt mai multe condiții pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de aceste prevederi, și anume: la data formulării cererii, solicitantul trebuie să fie titular într-o unitate pe cel puțin două specialități sau titular în cel puțin două unități școlare într-o singură specialitate ori titular în cel puțin două unități, pe minim două specialități; se poate constitui catedra, începând cu data de 1 septembrie 2018, într-o sigură unitate școlară sau specializare sau într-un număr mai mic de unități școlare/ specializări, în conformitate cu prevederile metodologiei și ale centralizatorului; fracțiunea de normă solicitată pentru întregirea normei prin transfer trebuie să fie vacantă, începând cu data de 1 septembrie, titularul poate solicita întregirea normei prin transfer numai în unitățile școlare pentru care are decizii de titularizare, la data formulării cererii; în structura catedrelor pentru întregirea normei didactice, pot fi incluse cel mult patru ore opționale și în mod obligatoriu ore la cel puțin una din disciplinele din actul de numire/ transfer/ repartizare; consiliul sau consiliile de administrație al/ ale unității/ unităților de învățământ la care cadrele didactice solicită întregirea, analizează și aprobă cererile întregirii normei prin transfer, care se vor aplica de la 1 septembrie.
Până pe 26 ianuarie 2018 se depun cererile prin care se solicită întregirea normei didactice prin transfer, urmând ca în perioada 29 ianuarie – 1 februarie, cererile să fie analizate și ulterior aprobate sau respinse. Din data de 1 februarie, în decurs de două zile, se înregistrează contestațiile, iar hotărârea va fi definitivă și se va comunica în scris pe data de 5 februarie 2018. Între 6 și 8 februarie, directorii unităților școlare vor comunica ISJ acordurile sau refuzurile referitoare la întregirea normei didactice prin transfer. Pe data de 9 februarie comisia județeană de mobilitate prezintă consiliului de administrație al ISJ Vrancea lista finală și aprobată de consiliile de administrație din unitățile școlare.
Începând cu data de 21 februarie, până pe 2 martie 2018, ISJ Vrancea va emite și comunica deciziile de întregire a normei didactice prin transfer, începând cu data de 1 septembrie 2018.