Lucrările la bazinul olimpic de înot din Focșani, construit în Cartierul Sud, au fost finalizate, iar constructorul face zilele acestea mici retușuri, urmând ca în perioada următoare să se treacă la realizarea recepției tehnice de finalizare a lucrărilor. Conform contractului încheiat între compania Erbașu Construcții SA București și Compania Națională de Investiții (CNI), termenul prevăzut pentru finalizarea lucrărilor este data de 2 februarie 2018.
În acest moment, constructorul execută și probe cu echipamentele instalate. De asemenea, a încărcat cele două bazine cu apă și s-a trecut la încălzirea lor. De reținut că atât încărcarea cu apă cât și încălzirea se fac gradual, pentru a elimina posibilitatea de apariție a unor presiuni suplimentare asupra bazinelor și pentru a nu fi diferențe mari de temperatură într-un timp scurt. De asemenea, se execută inclusiv probe cu sistemul de recirculare a apei și cu sistemul de menținere a parametrilor pe care trebuie să îi aibă apa din bazine, ambele sisteme fiind complet automate.
Practic, acest proiect include un bazin de competiție cu o suprafață de 832 de metri pătrați, cu o adâncime de 2,3 metri, un bazin de antrenament de 312 metri pătrați, cu o adâncime variabilă între 1,2 și 1,6 metri, dar și o tribună cu 400 de locuri. Clădirea a fost concepută pe trei niveluri, astfel: nivelul 1 corespunde subsolului destinat spațiilor tehnice, nivelul 2, sau parterul, este destinat holurilor de acces, vestiarelor, anexelor și sălii bazinului, iar nivelul 3 este destinat gradenelor și circulației spectatorilor.
Unul dintre cele mai moderne bazine de înot
Lucrările la acest important obiectiv de investiții au demarat în decembrie 2015, iar valoarea lucrărilor este de aproape 35 de milioane de lei. Lucrările sunt executate de Asocierea SC Construcții Erbașu SA București – SC Multinvest SRL Tîrgu Mureș. Bazinul olimpic de înot este construit în Cartierul Sud, în zona în care a funcționat ștrandul din municipiul Focșani. Demersurile pentru ca acest proiect să devină realitate au fost făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Bazinul de înot este construit pe o suprafață de 13.601 metri pătrați și are un bazin de competiții și unul de antrenamente. Suprafața desfășurată a investiției este de 5.988 metri pătrați, iar suprafața construită de 3.380 metri pătrați.
Acest proiect a fost inițiat încă din anul 2004 de șeful administrației județene, Marian Oprișan, dar a fost sistat imediat după venirea la putere a Alianței DA. „Acest proiect este unul foarte frumos, iar ca și noutate, toate instalațiile aferente acestor bazine sunt automatizate, iar intervenția omului nu mai există și nici nu mai pot apărea greșeli în tratarea apei. Inclusiv filtrarea apei se face complet automatizat. Există și un sterilizator cu ultraviolete care economisește costul de întreținere al acestui bazin, deoarece nu mai sunt folosite atât de multe substanțe în tratarea apei. Bazinul de înot va avea 400 de locuri pentru spectatori, zone de intrare inclusiv pentru persoanele cu dezabilități, iar accesul în bazine se realizează pe scări de inox”, a declarat inginerul Aurel Dumitrana, directorul Erbașu Construcții SA București.
Cristian Erbașu, președintele grupului de firme Erbașu, a declarat că este un proiect foarte frumos, omologat de Federația Internațională de Polo și va fi al treilea bazin de acest gen ce este realizat în Romania, după cel de la Complexul Steaua și cel de la Miercurea Ciuc. „Proiectul va fi finalizat în 16 luni, conform termenului, dar noi sperăm să finalizăm lucrările mult mai repede, astfel încât locuitorii orașului Focșani și ai județului Vrancea să se bucure de acest bazin de înot. Ca și execuție putem să dăm asigurări că lucrările vor fi de cea mai bună calitate și că vom folosi forță de muncă calificată, inclusiv din zonă. Va fi o lucrare modernă la cele mai înalte standarde, atât ca elemente de construcție cât și ca echipamente ce vor intra în dotarea acestui bazin de înot”, a precizat Cristian Erbașu.