Ediția: Vineri 24 ianuarie 2025 Nr. 6800
Ediția: Vineri 24 ianuarie 2025 Nr. 6800

Daea: Este o vreme foarte bună pentru agricultură; temperaturile ridicate au permis culturilor de toamnă să răsară


Vremea este foarte bună pentru agricultură, iar temperaturile ridicate pe care le-am avut până acum câteva zile în toată țara, umiditatea din sol și din atmosferă a permis tuturor culturilor care au fost semănate în toamnă să răsară, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în cadrul unei conferințe la Institutul Național de Statistică (INS). „Este o vreme foarte bună pentru agricultură. Eu mai spus-o și o repet: temperaturile ridicate pe care le-am avut până acum câteva zile în toată țara, umiditatea din sol și din atmosferă a permis tuturor culturilor care au fost semănate în toamnă să răsară, undele dintre ele și în mare majoritate să înfrățească, să acopere solul, să avem o densitate corespunzătoare la fiecare cultură, înțelegând aici grâul, orzul, orzoaica de toamnă și rapița. Este adevărat că la cultura de rapiță pe anumite suprafețe în țară sunt goluri în cultură, densități mai mici și probabil că în primăvară fermierul va decide ca o anumită suprafață, în funcție de situația concretă de la fața locului, să o întoarcă și să reînsămânțeze suprafața respectivă cu culturi de primăvară”, a spus Petre Daea.
De asemenea, acesta a afirmat că a existat o anumită îngrijorare din partea pomicultorilor legat de situația în care temperatura se menținea și prin asigurarea sumei de temperaturi necesare pentru fiecare fenofază în parte puteau să iasă din repausul vegetativ o parte din speciile pomicole, dar că nu s-a ajuns în această situație. Lucrările agricole vor fi sistate temporar în zilele cu precipitații, în timp ce la culturile de toamnă se va menține stadiul de repaus vegetativ, în cea mai mare parte a țării, relevă prognoza agrometeorologică întocmită de Administrația Națională de Meteorologie, pentru perioada 19 – 25 ianuarie.
Conform estimărilor, în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în aproape toată țara. Izolat, în centrul, estul, nordul și nord-estul Moldovei, precum și în centrul Dobrogei se vor înregistra deficite de apă în sol. Pe fondul temperaturilor scăzute din aer și sol, la culturile agricole de toamnă se va menține stadiul de repaus vegetativ, în cea mai mare parte a țării. Totodată, în semănăturile tardive, cerealierele de toamnă aflate în faza de răsărire și insuficient călite vor prezenta vârful frunzelor brunificat (1-3 cm). La culturile de orz și grâu, din cauza alternanței îngheț-dezgheț la sol, izolat va fi posibilă înregistrarea fenomenului de ‘descălțare’ a plantelor.
Specialiștii notează, totodată, că, în funcție de data semănatului, culturile de orz și grâu de toamnă vor parcurge răsărirea, apariția frunzei a treia și înfrățirea (20-100%). Sub aspect fenologic, rapița se va afla predominant în faza de înfrunzire (7-11 frunze), starea de vegetație a plantelor fiind în general medie și slabă. Nu în ultimul rând, speciile pomi-viticole își vor continua starea de repaus biologic în toate regiunile agricole.
În condițiile agrometeorologice menționate în prognoza de specialitate, lucrările în câmp vor fi sistate temporar doar în zilele cu precipitații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?