Un trend social interesant, care reprezintă o provocare pentru agențiile de turism, chiar dacă se află încă la început de drum în România, este acela al nunților organizate în destinații exotice precum Maldive, Cuba, Bali, Mexic sau Thailanda, a precizat pentru AGERPRES Raluca Anghel, specialist în marketing turistic. „Când ne gândim la o nuntă, de obicei ne gândim cum să o organizăm pe meleagurile noastre, acasă, la mire sau la mireasă, sau la un local aflat într-o zonă din România cu un peisaj frumos. Bine este atunci când măcar luna de miere ne-o putem petrece mai departe de litoralul românesc sau de Valea Prahovei. În ultimii ani s-a împământenit și pentru tinerii însurăței, mai cu dare de mână, că o săptămână de miere e mai potrivită în Maldive, Thailanda, Vietnam sau mai nou în Bali și Zanzibar. O anumită categorie de români, iubitori de călătorii, și mă refer aici la antreprenori, angajați în funcții de top management, dar și la expați, aleg să își oficieze nunta pe malul mării într-o destinație îndepărtată”, spune Raluca Anghel.
Ea subliniază, însă, că nunta nu este, de obicei, una ce păstrează ritualuri tradiționale, ci are un caracter mult mai restrâns, de obicei din alai făcând parte doar mirii, nașii și membrii foarte apropiați ai familiei. Astfel, nunta și luna de miere se întâmplă în același loc, dar experiența este cu adevărat una pentru o viață. „Atunci când avem cereri de organizare a unor astfel de evenimente speciale cum ar fi nunta și luna de miere ne ajută relația foarte bună pe care o păstrăm cu marile hoteluri din destinații precum Republica Dominicană, Costa Rica, Singapore, Thailanda, Mexic,Cuba, Brazilia etc. După ce specialiștii noștri află dorințele viitorilor miri, împreună cu reprezentanții hotelului ales organizam evenimentul în detaliu în așa fel încât clienții noștri sa aibă nunta visată’, precizează Daniela Shah, coproprietar Eturia.
Având în vedere că acest tip de solicitări reprezintă evenimente aparte pentru agenția de turism, ele se încadrează la vacanțe de tip ‘tailor made’ și, astfel, este dificil de specificat un buget, explică Daniela Shah. Bugetul este unul diferențiat după hotel, cereri, destinație, durată etc. În ceea ce privește pachetele de honeymoon, Eturia are sejururi în Kuala Lumpur & plaja Pangkor Laut de 10 zile pornind de la 1.750 euro/persoană, sejur Singapore & plaja Krabi Thailanda, 10 zile de la 1.850 euro/persoană, dar și luna de miere în Brazilia, 14 zile 3.090 euro/persoană. „Cred că acest trend s-a dezvoltat mai ales prin copiere să zic așa. Am văzut cum fac vecinii noștri occidentali și ne-am gândit: de ce nu? Adevărul este că, uneori, cu bani mult mai puțini reușești să îți creezi un moment unic departe de așa zisa „nebunie” care are loc în jurul fiecărei ceremonii organizate în țară. Mirii care aleg genul acesta de nuntă cu siguranță cheltuie mai puțin pentru festivitatea în sine, dar se bucură mai mult de ea”, spune Raluca Anghel.
Aceasta apreciază că în anii care vor urma, dacă economia își păstrează o creștere echilibrată, agențiile specializate pe destinații exotice vor înregistra cereri mult mai multe pe acest segment de public și de vacanțe. „O astfel de nuntă în Republica Domnicană, Cuba, Maldive, Singapore, Mexic nu se desfășoară asemenea unei din România. În general, mirii caută ceva simplu, o ceremonie religioasă în spiritul locului, poziționată cât mai aproape de plajă sau, după caz, într-o capelă construită exact pentru astfel de ocazii. Ornamentele sunt importante, pozele și cina care urmează jurămintelor nu sunt de neglijat. Nunta și luna de miere sunt create de specialiștii noștri în jurul unor teme romantice astfel încât turiștii să fie cu adevărat fericiți”, a precizat Daniela Shah, coproprietar Eturia.
Aceasta spune că, din experiența ei, mirii a căror nuntă s-a desfășurat în astfel de locuri fac recomandări și prietenilor să aleagă pentru nunta lor tot destinații exotice. „Am avut astfel de cereri în principal, de la tineri. Solicitările au fost pentru mai multe persoane, însă nu pentru grupuri mari.
Cele mai cerute destinații pentru astfel de evenimente sunt Grecia, SUA, Mexic, Republica Dominicană, Indonezia (Bali), Thailanda, Maldive, Seychelles. Mirii ne cer pachete care să includă pachetul de zbor, transfer, cazare cu masă, organizare și formalități pentru oficierea căsătoriei (cu preot local sau din țară, în funcție de religie sau destinație). Tot noi ne ocupăm ca certificatul de căsătorie să aibă apostila, cea care validează căsătoria și pe teritoriul României”, a precizat Oana Bucur, director turism extern compania de călătorii EXIMTUR.
Pachetele includ decoruri, flori, buchetele pentru mireasă și nașe, tortul, masa festivă. Pentru un astfel de eveniment organizat în afara țării, rezervările trebuie făcute cu destul de mult timp înainte, cel puțin circa șase luni. Oana Bucur spune că mirii trebuie să se adreseze din timp agenției de turism din mai multe motive principale – disponibilitate și preț, organizarea efectivă deoarece sunt multe restricții pe fiecare destinație în parte, foarte multe documente de tradus și transmis, organizarea efectivă a evenimentului și efectuarea și plata rezervărilor. „Tarifele diferă extrem de mult. Depind în primul rând de destinație, dacă se dorește organizarea nunții în Europa sau în destinații exotice. Apoi depind de momentul solicitării rezervării (disponibilitate, reduceri early booking), de numărul de participanți și de numărul de servicii contractate (doar oficierea ceremoniei și un decor simplu sau servicii suplimentare ca de exemplu buchet de mireasă, tort, muzică live, servicii foto/video sau chiar servicii inedite ca de exemplu oficierea sub apă sau în aer)”, a precizat Oana Bucur.
Orientativ, tarifele, strict pentru eveniment (fără a include transport și cazare), încep de pe la circa 1.500 euro, în Grecia, dar pot depăși 7.000 euro, în Las Vegas pentru un pachet premium. Santorini, Tenerife și Sharm El Sheikh sunt destinațiile preferate ale turiștilor Cocktail Holidays pentru petrecerea lunii de miere. Prețurile încep de la 537 euro/persoană în Santorini la un hotel de 4 stele și se apropie de 1.000 de euro de persoană în Tenerife. Reprezentanții agenției spun că majoritatea mirilor își rezervă voiajul de nuntă cu cel puțin două luni înainte și solicită hoteluri ‘adults only’.