Un tânăr de 27 de ani din comuna Măicănești va fi judecat la Judecătoria Focșani pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Fapta pentru ca va trebuie să dea socoteală a fost comisă în seara zilei de 4 februarie 2017, de ziua sa. Atunci, el a lovit o persoană în zona feței, iar aceasta a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru refacere.
Conform rechizitoriului, la data amintită, tânărul a organizat o petrecere la locuința sa cu ocazia zilei de naștere. Printre invitați s-a numărat și persoana vătămată, care era băută și a început să facă scandal. Supărat că îi strică petrecerea, inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să plece acasă, însoțind-o pe aceasta până la poartă. Când a ajuns la poarta locuinței, persoana vătămată l-a lovit pe inculpat cu palma, moment în care acesta din urmă a reacționat și și-a lovit invitatul cu pumnul în zona feței. După scandal, persoana vătămată a plecat acasă și abia după aceea a ajuns la spital. La audieri, inculpatul a recunoscut fapta.
Pentru aceeași infracțiune va fi judecat și un bărbat de 40 de ani din comuna Tătăranu. La data de 3 martie 2017, el a lovit cu pumnul un localnic, provocându-i acestuia leziuni ce au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale. La momentul comiterii faptei, inculpatul și persoana vătămată, între care exista un conflict mai vechi, se aflau pe terasa unui bar. La un moment dat, inculpatul s-a apropiat de masa la care se afla persoana vătămată și a lovit-o pe aceasta cu pumnul în față. Audiat fiind, inculpatul a recunoscut fapta.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecatoria Focșani au mai trimis în judecată și un tânăr de 33 de ani, care la momentul comiterii faptei se afla încarcerat în Penitenciarul Focșani. El va da socoteală pentru comiterea a două infracțiuni, respectiv lovire sau alte violențe și distrugere. Prima faptă, respectiv cea de lovire, a comis-o în ziua de 24 noiembrie 2016. La momentul respectiv, deținutul era în refuz de hrană și se afla într-o cameră destinată persoanelor care refuză hrana. Persoana vătămată, deținut, făcea curățenie în apropierea camerei în care se afla inculpatul. În momentul în care inculpatul a fost scos din cameră, l-a lovit pe deținutul care făcea curățenie. La audieri, el a recunoscut fapta și a spus că a confindat-o pe persoana vătămată.
În ceea ce privește fapta de distrugere, aceasta a fost comisă în noaptea de 26/27 noiembrie același an. Pe fondul unei tulburări de comportament, deținutul a devenit agitat și a început să distrugă bunurile din camera în care se afla, respectiv televizorul, suportul acestuia, vasul de wc, ușa de acces la baie, geamul camerei, dar și bateria de la duș. Åi în acest caz, el a recunoscut fapta și a spus că a luat un tratament care l-a agitat.