Ediția: Miercuri 4 Decembrie 2024. Nr 6772
Ediția: Miercuri 4 Decembrie 2024. Nr 6772

Profesoara de franceză de la Golești, căreia i-a fost desfăcut contractul de muncă, a contestat decizia la IȘJ


Profesoara de limba franceză de la Școala Golești, căreia i-a fost desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare, de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ, a contestat decizia la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (IȘJ). Potrivit informațiilor furnizate de inspectorul școlar general, Dorin Cristea, IȘJ va întruni comisia de disciplină, care va analiza dosarul cadrului didactic și va oferi o soluție. Potrivit legii, Comisia de disciplină a IȘJ poate menține decizia CA al școlii din Golești, o poate diminua, dar nu poate emite sancțiuni mai mari decât cele luate de Consiliul de Administrație al unității de învățământ Golești.
Trebuie spus că decizia luată de profesoara de franceză, de a contesta la IȘJ soluția de desfacere a contractului de muncă, era obligatorile pentru cazul în care aceasta s-ar decide să apeleze la instanța de judecată, instituție care va avea ultimul cuvânt în acest caz. „IȘJ Vrancea a primit contestația depusă de doamna profesoară împotriva deciziei nr.139/27 decembrie 2017 prin care Școala Gimnazială Golești a dispus încetarea contractului individual de muncă nr 432/4.X.2005. Doamna profesoară solicită anularea acelei decizii, reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, precum și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri. Colegiul de disciplină din cadrul IȘJ Vrancea va analiza cu mare atenție toate documentele și toate probele și va da un răspuns în conformitate cu prevederile legale”, ne-a declarat profesorul Aurel Șelaru, inspector școlar general adjunct.

Contractul de muncă, desfăcut pentru a doua oară 

Reamintim faptul că profesoara de franceză a fost sancționată disciplinar după ce a fost acuzată de o colegă, profesoară de limba și literatura română, că ar fi împins-o în tocul unei uși și s-a lovit la mână. Incidentul a avut loc chiar la începutul anului școlar 2017-2018, în luna septembrie. În acest sens există și o plângere penală privind comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe, aflată în cercetare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani. Ca urmare a acestei plângeri, dar și a altor probleme privind comportamentul profesoarei, Comisia de disciplină de la nivelul Școlii Golești a propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Agresiunea a avut loc chiar în fața elevilor de la clasa a VI-a, care au povestit că profesoara o aștepta pe colega ei, pe care a lovit-o cu ușa.
Incidentul din septembrie 2017 nu este singurul conflict în care a fost implicată profesoara de franceză, cum nici desfacerea contractului de muncă din motive disciplinare nu este o noutate pentru aceasta. Menționăm că, în 2007, Școala Golești a sancționat-o pe profesoara în cauză cu desfacerea contractului de muncă tot din motive disciplinare. Decizia de sancționare a fost atacată atunci la Tribunalul Vrancea care, în luna ianuarie 2008, a admis cererea și a dispus ca profesoara să revină la catedră. „Admite contestația. Anulează decizia nr.3/2007 emisă de Åžcoala cu cl. I-VIII Golești și dispune restituirea sumelor de bani reținute în baza acestei decizii. Definitivă și executorie”, se preciza în sentința Tribunalului Vrancea din 2008. Cu decizia instanței în mâini, profesoara de franceză a revenit la catedră, la școala care i-a desfăcut contractul de muncă.
Profesoara mai predă și la școala din Popești și acolo fiind reclamată de colegi, mai exact în 2013. Numele profesoarei de franceză a fost vehiculat, la finalul anului trecut, pentru a ocupa temporar postul unei profesoare de limba franceză de la Liceul Pedagogic Spiru Haret, care a intrat în concediu de creștere a copilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?