O femeie din Roman în vârstă de 27 de ani, însărcinată în 21 de săptămâni, a murit la Spitalul de Boli Infecțioase ”Sfânta Paraschiva” din Iași, după ce a fost plimbată printre spitale.
Mihnea Hurmuzache, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase ”Sfânta Paraschiva” din Iași, a declarat, miercuri, presei că femeia a fost pe 5 ianuarie la Spitalul Municipal din Roman pentru că nu se simțea prea bine. După consultație, femeia a fost trimisă acasă cu recomandarea de a urma un tratament simptomatic. „Starea s-a deteriorat în cursul zilei de 8 ianuarie, luni. Ieri (marți – n.red.) medicii au crezut că e nevoie de un transfer la un spital din Iași din cauza sarcinii. Tânăra a fost trimisă la 16,30. Înainte, cei de la Roman au decis să o intubeze deoarece avea o insuficiență respiratorie. Pacienta a fost dusă la Maternitatea ‘Elena Doamna’ (din Iași – n. red.). Deoarece de la vârsta de un an și jumătate suferea de distrofie musculară, a fost direcționată la Spitalul de Neurochirurgie pentru efectuarea unor investigații medicale imagistice. Nu erau modificări mari. Pentru că aveau o suspiciune de diagnostic de meningoencefalită au trimis-o la Spitalul de Boli Infecțioase. Când a ajuns la noi, femeia era deja în stop cardio-respirator. Timp de o oră s-a încercat resuscitarea. La 21,30 a fost consemnat decesul”, a declarat jurnaliștilor medicul Mihnea Hurmuzache.
Trupul femeii a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.