Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

Liceenii vor învăța la școală despre dezvoltare fizică și sexuală sau pornografie; psihologul Jeny Mihai: măsura vine în sprijinul elevilor


Liceenii vor învăța la școală, din toamnă, despre dezvoltare fizică și sexuală sau pornografie, în programa școlară fiind introdus un nou opțional: „Adolescență și autocunoaștere – clasele IX-XII”. Decizia a fost luată prin ordin de ministru, care nu a stabilit însă și la ce clase vor fi discutate aceste aspecte, clasele urmând a fi alese „de către profesor, în funcție de nevoile și interesele de cunoaștere ale elevilor”. Psihologul Jeny Mihai spune că măsura este bună, căci elevii „trebuie să înțeleagă, să simtă, să interiorizeze ceea ce li se transmite”.

Elevii de liceu au posibilitatea să studieze la școală o nouă disciplină, care îi va ajuta să se înțeleagă mai bine, să afle noi informații despre problemele de viață cu care se confruntă adolescenții și tinerii. Din noul manual, „Adolescență și autocunoaștere”, elevii vor putea afla detalii despre probleme legate de „dezvoltarea fizică și sexuală”, respectiv „tranziția de la copilărie la pubertate și adolescență, dezvoltarea fizică și dezvoltarea caracterelor sexuale secundare specifice fiecărui sex”, dar și „aspecte specifice privind temperamentul, personalitatea, caracterul și identitatea masculină și feminină”. În manual vor fi abordate și probleme legate de „posibile tulburări de ordin psiho-somatic” în adolescență, precum „consum de alcool, fumat, tulburări de alimentație sau depresia”. Un capitol va fi dedicat familiei, prezentată ca „mediu al dragostei și respectului reciproc”, precum și bolilor cu transmisie sexuală, „sarcină în adolescență și criza de sarcină”.
În anul doi de studiu urmează a fi abordate probleme legate de dezvoltarea caracteristicilor de gen, feminine și masculine, precum și căsătoria și familia – „concretizări ale dragostei autentice”. Programa prevede și discutarea problemelor care pot fi generate de „consumul necritic de mesaje media”, respectiv „influența mass-media asupra deciziilor la nivel personal și social, selectarea judicioasă a surselor de informare din mediul virtual”.
De asemenea, adolescenții vor discuta și despre pornografie și mesajele transmise de aceasta, printre care „degradarea imaginii femeii”. În cei doi ani de studiu, cât prevede programa școlară pentru acest manual, elevii ar urma să capete niște competențe generale, precum adoptarea unui stil de viață sănătos din perspectiva dezvoltării fizice și socioafective la vârsta adolescenței, aplicarea unor strategii de autocunoaștere și colaborare cu ceilalți, care ajută la dezvoltarea stimei de sine și asumarea de responsabilități în relațiile interpersonale, bazate pe valorizarea semenilor și pe respectarea sănătății fizice și psihice a acestora. Totodată, liceenii ar trebui să își însușească valori și atitudini, cum ar fi dezvoltarea stimei de sine prin valorizarea relațiilor interpersonale, respectul bazat pe cunoaștere față de persoanele de sex opus, prietenia, stilul de viață sănătos, valorificarea comunicării interpersonale în toate formele ei: verbale, nonverbale, paraverbale, spiritul de inițiativă pentru derularea unor proiecte de grup.

„Am uitat să stăm de vorbă cu copiii”

Cei mai mulți dintre profesorii și psihologii cu care am stat de vorbă văd  cu ochi buni această nouă disciplină și spun că este nevoie de un astfel de manual inclusiv la nivel de gimnaziu, fiindcă dezvoltarea biologică a copiilor este una foarte rapidă. Asta deși din punct de vedere intelectual ritmul nu mai este același, motiv pentru care școala trebuie să vină în întâmpinarea elevilor de toate vârstele.
Șefa Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea (CJRAE) este de părere că măsura vine în sprijinul elevilor, mai ales că sunt foarte mulți elevi în liceele tehnice care provin din medii defavorizate și nu au acces la astfel de informații. „Măsura este una bună. Mi-aș pune problema cine predă un astfel de opțional, pentru că unele dintre subiecte sunt chiar delicate și nu trebuie să fie furnizate într-un mod arid, nu trebuie predate doar ca niște cunoștințe. Chiar trebuie să vină în întâmpinarea elevilor! Ei trebuie să înțeleagă, să simtă, să interiorizeze ceea ce li se transmite. Am uitat să stăm de vorbă cu copiii, să le cunoaștem suflețelul, am uitat să fim sensibili. Am văzut câteva comentarii la ordinul de ministru, „încă un opțional, ei știu de pe internet”, dar așa avem o sursă sigură, ca să nu mai vorbim de faptul că există liceele tehnologice unde sunt copii care vin mai multe medii și chiar nu au acces la resurse pe internet. Este altceva să discuți într-un mediu organizat. Să luăm o temă, „viața intimă”. Se găsesc informații peste tot. Important este să fie furnizate de cineva de încredere, în mod profesionist. Este foarte important ca întâlnirea să fie față în față, copiii să poată pune întrebări și să li se răspundă. Nu este tardiv să se vină cu astfel de informații la liceu. Repet, sunt anumite licee unde elevii provin din medii defavorizate, unde nu au nici nivelul minim de cunoștințe pe care le abordează manualul acesta. Nu mai spun că nu toți părinții, nu toți diriginții vor să abordeze anumite teme”, a declarat pentru Monitorul de Vrancea șefa CJRAE Vrancea, Liliana-Jeni Mihai. Aceasta ne-a mai spus că elevii au nevoie să fie înțeleși și să li se răspundă la întrebări aplicate, chiar dacă nu fac obiectul unei lecții anume.
Și inspectorul școlar general adjunct, profesorul Aurel Șelaru, consideră că una dintre responsabilitățile instituțiilor de învățământ este să îi pregătească pe elevi pentru viață. „Cum vârsta adolescenței aduce cu sine o serie de transformări în viața tinerilor, atât din punct de vedere biologic, psihologic, cât și al filosofiei de viață, este important ca elevii să fie informați și să știe cum să se comporte când se află în situații concrete de viață. Asta trebuie să facă școala, să îl pregătească pe copil pentru situații reale de viață. Părinții nu au întotdeauna cele mai bune metode sau nu sunt nici ei foarte bine informați, de aceea școala trebuie să vină în întâmpinarea problemelor elevilor cu lucruri practice, concrete”, este de părere profesorul Șelaru.

Programă pentru două clase de liceu consecutive

Potrivit Ordinului de Ministru (OM) nr. 5638/2017 privind aprobarea programei școlare a disciplinei opționale pentru învățământul liceal „Adolescență și autocunoaștere – clasele IX-XII”, ordin ce a intrat în vigoare pe 8 ianuarie 2018, „programa școlară pentru disciplina „Adolescență și autocunoaștere” reprezintă o ofertă curriculară opțională, adresată învățământului liceal. Programa a fost dezvoltată pentru două clase de liceu consecutive, cu un buget de timp de 1 oră/ săptămână, pe durata unui an școlar. Anii în care se studiază această disciplină pot fi aleși de către profesor, în funcție de nevoile și interesele de cunoaștere ale elevilor. Curriculumul pentru disciplina opțională „Adolescență și autocunoaștere” ca disciplină nouă, cu relevanță pentru ariile curriculare „Om și societate” și „Consiliere și orientare”, se adresează elevilor de liceu”.
Opțiunea pentru această disciplină poate fi realizată la orice filieră și profil de liceu. Programa școlară propune o abordare cu valențe interdisciplinare, prin care se cultivă o atitudine pozitivă față de viață și preocupările specifice adolescenților. Astfel, acest curriculum opțional este conceput pentru a răspunde nevoilor concrete ale tinerilor. Potrivit inițiatorilor, este important ca absolventul de liceu să manifeste o atitudine pozitivă față de sine și față de ceilalți, dar și responsabilitate pentru consecințele alegerilor pe care le face în această perioadă de viață, dezvoltându-se ca o persoană puternică emoțional și care respectă un set de principii morale coerente.
„Având în vedere că cele mai multe studii încadrează adolescența în perioada corespunzătoare liceului, profesorii adolescenților sunt determinați să devină pentru aceștia adevărați mentori care să îi ajute să treacă spre maturitate și să se integreze din punct de vedere social. Pentru a realiza aceasta, ei au nevoie atât de instrumentele potrivite, cât și de o cunoaștere cât mai completă a adolescentului și a problemelor cu care el se confruntă. Adolescenții au nevoie de ajutor pentru adaptarea dorinței lor firești de afirmare, apelând la materiale diverse care acordă respectul cuvenit vieții și conferă încredere în forțele proprii de izbândă, care îi determină să se autodepășească, să își îmbunătățească imaginea de sine și demnitatea personală”, se arată în nota de prezentare a OM 5638/2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?