Cel mai vechi mister din istoria militară a Australiei a fost rezolvat odată cu descoperirea, lângă Papua Noua Guinee, a epavei unui submarin dispărut în timpul Primului Război Mondial, au anunțat joi autoritățile, informează AFP. HMAS AE1, primul dintre cele două submarine de clasa E construite pentru marina regală australiană, a dispărut la 14 septembrie 1914, în apropierea insulei Duke of York, având la bord un echipaj format din 35 de persoane de naționalitate britanică, australiană și neozeelandeză.
A fost primul submarin pierdut de Aliați în timpul Primului Război Mondial, iar dispariția sa constituie cel mai vechi mister naval din istoria Australiei. Epava a fost regăsită la o adâncime de peste 300 de metri față de zona în care a dispărut de către cea de-a 13 expediție pornită în căutarea sa, la bordul Fugro Equator, ambarcațiune folosită de Australia și în operațiunea de identificare a rămășițelor avionului MH370 al Malaysia Airlines, dispărut în 2014. ”După 103 ani, cel mai vechi mister naval al Australiei și-a găsit rezolvarea”, a declarat pentru presă ministerul apărării Marise Payne. ”Este una dintre descoperirile cele mai semnificative din istoria maritimă a Australiei. Dispariția AE1 în 1914 a fost o tragedie pentru întreaga națiune, aflată atunci la început de drum”.
Ministrul apărării și-a exprimat speranța că descoperirea epavei va permite înțelegerea cauzelor naufragiului. Submarinul a fost pregătit pentru scufundare în februarie 1914 la Porstmouth, în sudul Marii Britanii, și a ajuns la Sydney în mai. Ministrul apărării a spus că guvernul australian a luat legătura cu autoritățile din Papua Noua Guinee pentru a conserva locul descoperirii și a organiza evenimente în memoria celor dispăruți.