Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670
Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670

A murit actrița Cristina Stamate


Actrița Cristina Stamate a murit în dimineața zilei de 27 noiembrie 2017, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, Bogdan Oprița.
Cristina Stamate s-a născut la 8 februarie 1946, la București. A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa regizorului Alexandru Finți și, mai apoi, a Sandei Manu, se arată pe site-ul www.teatrultanase.ro. După absolvirea Institutului, în anul 1967, a fost repartizată la Teatrul de stat din Arad, unde a debutat în spectacolele de revistă, bucurându-se de un succes remarcabil. A revenit, însă, la București, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, unde a jucat în foarte multe spectacole, printre care: „Vivat Revista”, „Hohote în Herăstrău”, „Comedie pe Titanic”, „Revista Revistelor”, „Vara nu-i ca iarna”, „Arca lui Nae și Vasile”, „Bufonii regelui”, „Dai un ban, dar face”, „Idolii femeilor”, „Nimic despre papagali”, „Poftă bună lui Tănase”, „Te aștept diseară pe Lipscani”, „Ura… și la gară” , „O seară la revistă”, „Scandal în Paradis”. De asemenea, Cristina Stamate a jucat și în spectacole pentru Teatrul Național de Televiziune și pentru Teatrul Național Radiofonic, iar pe marele ecran, în „Secretul lui Bachus”, un film de comedie din 1984, în regia lui Geo Saizescu, menționează site-ul citat anterior.
Actorul Alexandru Arșinel, directorul Teatrului „Constantin Tănase”, a declarat, luni, că sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Cristina Stamate va fi depus în foaierul teatrului cel mai probabil marți, urmând să fie înmormântată miercuri la Bellu. „Cel mai probabil mâine (marți) va fi adusă la noi. Noi ne-am pregătit, dar sunt celelalte operațiuni pe care nu le rezolvăm noi, le rezolvă familia, rudele, prietenii, cu scoaterea ei, cu aducerea ei, toate astea. Noi ne-am interesat de mormânt, ne-am interesat de câteva lucruri esențiale, dar în rest familia se ocupă”, a spus Alexandru Arșinel. „Va fi înmormântată miercuri la Bellu, probabil”, a precizat Arșinel.
Cristina Stamate era internată de săptămâna trecută la Spitalul Floreasca pentru investigații, după ce i se făcuse rău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?