Ediția: Sâmbătă 8 februarie 2025 Nr. 6810
Ediția: Sâmbătă 8 februarie 2025 Nr. 6810

Vrânceanca Ștefania Cioară reprezintă România la Moscova


Mica artistă Åžtefania Cioară, din Gugești, participă la Festivalul Internațional „Slav’sya, Otechestvo” ce se desfășoară zilele acestea în Federația Rusă, în cadrul căruia va reprezenta România. Evenimentul are loc la Teatrul Balșoi și este prins în programul manifestărilor Zileleorașului Moscova, sărbătorite cu mare fast în fiecare an. Alături de Ștefania Cioară, mai sunt Iulia Novac și Mayra Vrabie, toate cele trei artiste fiind sub coordonarea și îndrumarea profesoarei Aurelia Vaida. Desemnarea Ștefaniei pentru a reprezenta România la această manifestare, vine după ce a câștigat mai multe premii și a dat dovadă de ambiție, profesionalism, seriozitate și implicare. Reamintim că Ștefania a obținut locul I la Festivalul Național de Muzică Pop pentru copii și adolescenți – Premiile Music Factory, marele trofeu al celei de-a treia ediții a concursului „Tinere talente”, premiul III la Festivalul de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineret „Mihaela Runceanu – Pentru voi muguri noi”, premiul II la Festivalul Delfinul de Aur de la Năvodari și multe alte premii, trofee și distincții. „Sunt foarte încântată de participarea mea la acest festival din Moscova, sunt mândră că alături de colegele mele pot reprezenta România la un eveniment atât de important pentru cariera mea muzicală și vreau să îi mulțumesc doamnei profesoare Aurelia Vaida, fără de care nu puteam ajunge la acest nivel și mamei pentru sprijinul acordat” , a declarat artista Ștefania Cioară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?