ENET a început, vineri seară, să furnizeze căldură în apartamentele locuitorilor municipiului Focșani. În prima etapă, furnizarea de căldură se face pentru a verifica instalațiile de încălzire, pe parcursul zilei, când sunt disponibile echipele de intervenție ale producătorului de căldură.
Directorul ENET, Manole Merchea, ne-a spus că furnizarea de căldură se va face după un program stabilit. „Vom distribui căldură după ora 21.00. În prima etapă însă vom furniza agent termic și în cursul zilei, astfel încât dacă sunt avarii să poată interveni echipele de intervenție”, a spus directorul ENET, Manole Merchea. Acesta a precizat că în ultimele zile au fost înregistrate temperaturi foarte scăzute în cursul nopții, chiar și de 5 grade Celsius. Iar legislația română prevede că furnizarea de căldură se face atunci când temperaturile din cursul nopții scad sub +10 grade Celsius, pentru cel puțin trei nopți consecutiv.