Ediția: Vineri 11 Iulie 2025 Nr. 6918
Ediția: Vineri 11 Iulie 2025 Nr. 6918

GALERIE FOTO: Atletism: Campionatul Național de juniori 1, cu vrânceni pe podium!


Campionatul Național de Atletism al juniorilor 1, ale cărui întreceri au avut loc la București sâmbătă, 5 august, și duminică, 6 august, s-a încheiat cu o remarcabilă ilustrare a valorii atletismului vrâncean. O primă constatare ce se relevă este că rezultatele de vârf au aparținut juniorilor 1, care au început – unii continuă – atletismul la Adjud, mai cu seamă în probele de aruncări! Sportivii focșăneni au  intrat în medalii în probele de alergări sau marș și anunță performanțe deosebite în viitorul apropiat!

Ionuț Vasilică Pleșu, campionul care a punctat ultima oară pentru Vrancea!

La 10000 metri marș, Ionuț Vasilică Pleșu, de la CS Atletic Adjud – LPS Focșani, pregătit profesorul Gheorghe Catrinescu de la Adjud, apoi de profesorul Marius Batog de la Focșani, și-a încheiat junioratul cu un nou titlu de campion al României! Având în vedere rezultatele anterioare și valoarea sa, victoria lui Ionuț Vasilică Pleșu era previzibilă, iar seriozitatea lui Ionuț a făcut-o să devină realitate.
Imediat după cursa încheiată cu medalia de aur, campionul a postat pe pagina de facebook: „Sunt mândru că am devenit din nou Campion Național al României la J1 în proba de 10 km Marș. Èšin să le mulțumesc antrenorilor Marius Batog și George Catrinescu pentru tot sprijinul acordat, și domnilor antrenori Octavian Mihai Sergiu Mazaran și Ardeleanu George de la C.S.U Reșița. Le mulțumesc din suflet pentru că m-au luat în cantonament de pregătire cu o lună înainte de Campionatul Național. Este clubul la care îmi voi continua performanțele sportive din luna septembrie!”.
Dincolo de felicitările cuvenite lui Ionuț și profesorilor care l-au condus pe drumul performanțelor și de urarea de a fi la fel de bun în continuare, așa cum se întâmplă și cu Ionuț Dogaru, rămâne regretul că încă un mare talent și sportiv de excepție părăsește județul la terminarea junioratului! 

Sulița, cu câte două locuri pe podium pentru adjudeni, la băieți și fete!

La suliță băieți, pe primele două locuri ale podiumului de premiere au urcat doi sportivi de la Școala nr. 3 Adjud: 1 – Alexandru Ștefan Grigore, antrenat de profesorul Sorin Crăciun și 2 – Costel Marius Frisinger, pregătit de profesorul Nelu Ciortan. Pe locul al cincilea al probei de suliță s-a clasat un alt elev al profesorului Crăciun, Dragoș Grigore, junior 2, și fratele campionului!
Și podiumul fetelor la aruncarea suliței a avut două sportive de la Adjud: 1 – Raluca Vrabie, care se pregătește la Adjud cu profesorul Nelu Ciortan, dar este legitimată la CA Roman, și 3- Georgiana Zglimbea, de la Școala nr. 3 Adjud, eleva aceluiași antrenor.

Alergările au specialiști de la Focșani!
 
Medalie de bronz a obținut și ștafeta de 4×400 metri a LPS Focșani în alcătuirea Ioana Parascheva Bran – antrenor, Antonel Ivan, Cătălina Gabriela Olaru – antrenor, Fănel Iliescu, Andreea Tănase și Corina Ilinoiu, antrenor, Gabriel Alexandrescu.
Pe locul al patrulea au încheiat Campionatul Național al juniorilor 1 ștafeta de băieți 4×400 metri a LPS Focșani, în alcătuirea Costel Ochean, Bogdan Guțu, Cătălin Gîrleanu, Mihai Răzvan Vasiliu, clasați pe locul al șaselela la 4×100 metri – antrenor Gabriel Alexandrescu și ștafeta de fete 4×100 metri a LPS Focșani, compusă din Cătălina Olaru – antrenor Fănel Iliescu, Karina Anamaria Toader, Andreea Tănase, Corina Ilinoiu – antrenor Gabriel Alexandrescu.
Au încheiat competiția pe locul al cincilea la 4×400 metri băieții din ștafeta B a LPS Focșani – Manuel Sîrbu, Nicolae Melinteanu, Paul Bouroș și Nicu Păsăroiu, antrenați de profesorul Gabriel Alexandrescu, clasați pe locul al șaptelea la 4×100 metri.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?