Ediția: Vineri 7 februarie 2025 Nr. 6810
Ediția: Vineri 7 februarie 2025 Nr. 6810

VIDEO :Cea mai mare densitate de deșeuri de plastic din lume, descoperită pe o insulă nelocuită din Pacific


Circa 38 de milioane de bucăți de deșeuri din plastic au fost descoperite pe o insulă mică, îndepărtată și nelocuită din Pacificul de Sud, informează marți DPA citând o declarație recentă a unui om de știință din Australia care a subliniat criza poluării cu materiale plastice la nivel mondial. Jennifer Lavers, cercetătoare în cadrul Universității din Tasmania, a declarat că plajele de pe atolul Henderson — inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO — ce face parte din grupul Insulelor Pitcairn, are cele mai ridicate niveluri de deșeuri de plastic din lume.
Insula conține o cifră estimată la 37,7 milioane de obiecte din plastic, deșeurile totalizând 17,6 tone, conform studiului publicat marți în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). ”Asta am găsit: plajele acoperite cu plastic. Am vizitat multe insule îndepărtate din lume, iar acesta este cea mai afectată pe care am văzut-o personal. Ar trebui să fie un semnal de alarmă”, a declarat Lavers pentru sursa citată.
Majoritatea deșeurilor sunt obiecte de zi cu zi din gospodărie, precum aparate de ras din plastic, brichete, periuțe de dinți și capace de sticle. Insula de 9 kilometri pe 5 kilometri este un teritoriu britanic de peste mări și este localizată între America de Sud și Noua Zeelandă. Ecosistemele sale sunt relativ neafectate de contactul uman. În 2015, Lavers a petrecut trei luni pe atolul Henderson și a colectat peste 53.000 de bucăți de deșeuri. Potrivit acesteia, pe plaje se află 671,6 obiecte din materiale plastice pe metru pătrat, două treimi fiind îngropate la mai puțin de 10 centimetri în nisip. 
Lavers a declarat că a fost nevoie de o echipă de cinci membri pentru a supraveghea timp de șase ore o zonă de zece metri de pe plajă, 260 de noi obiecte fiind aduse la țărm în acea zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?