Peste 250 de amenzi au aplicat polițiștii rutieri la sfârșit de săptămână

0
502


Sfârșitul de săptămână nu a fost unul foarte bun pentru șoferii care au circulat pe drumurile din județ și nu au respectat legislația rutieră. Polițiștii rutieri au aplicat peste 250 de amenzi. Conducătorii auto care au uitat piciorul pe pedala de accelerație și au depășit limita vitezei legale admise au rămas fără permise de conducere. „În zilele de 22-23 aprilie a.c. au fost aplicate 254 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 159 au fost aplicate pentru depășirea limitei de viteză, valoarea totală a contravențiilor fiind de 128.305 lei. De asemenea, au fost reținute 109 permise de conducere pentru depășirea vitezei, 8 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și unul pentru depășire neregulamentară”, ne-a spus inspector principal Valentina Stanciu de la Serviciul Rutier Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here