Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

GALERIE FOTO : Militarii sanitari au început pregătirea pentru misiunea din Afganistan


Militarii Batalionului de Infanterie Protecția Forței, care vor pleca în Afganistan în cea de a doua jumătate a anului 2017, au început programul de instrucție. Aceștia vor asigura suportul medical al militarilor, pe toată perioada desfășurării activitățiilor în teatrul de operațiuni. Astfel, medicul detașamentului și totodată comandantul acestuia, maior Nicolae Jidovu, a organizat un curs de pregătire a personalului sanitar de la nivelul subunităților, curs desfășurat la Centrul medical operațional al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Focșani.
„Deși aflat încă în faza de început, programul de pregătire al militarilor Batalionului de Infanterie Protecția Forței este conceput în așa manieră încât să acopere întreg spectrul de activități și situații care pot apărea în teatrul de operații din Afganistan, o dată cu începerea misiunii. Având în vedere zona de conflict în care se vor găsi, viața militarilor nu va fi deloc ușoară. Prin urmare, concomitent cu pregătirea tactică, desfășurarea corectă, cu regularitate, a operațiunilor medicale și a tehnicilor de prim ajutor reprezintă un lucru foarte important în programul de instrucție pentru misiunea militarilor sanitari din cadrul Batalionul de Infanterie Protecția Forței. Practic, de profesionalismul și de viteza lor de reacție depinde viața camarazilor. Având în vedere complexitatea activităților și mai ales provocările pe care urmează să le întâlnească în teatrul de operații, dar și pentru dezvoltarea aptitudinilor profesionale și îmbunătățirea modului de acțiune în situații reale, la nivelul batalionului s-a organizat, sub conducerea maiorului Jidovu Nicolae, medicul detașamentului, un curs de pregătire de specialitate pentru personalul sanitar de la nivelul subunităților”, se arată într-un comunicat de presă al Brigăzii 282.
Medicul Nicolae Jidovu a ținut să precizeze importanța rolului pe care sanitarii îl au în salvarea vieții militarilor aflați într-o zonă de conflict. „Rolul stagiilor de pregătire, înainte de misiune, îl constituie crearea de automatisme în efectuarea manevrelor medicale pe timpul desfășurării misiunilor. Sanitarii sunt cei care, prin acțiunea lor, pot face diferența între viață și moarte, luptând continuu pentru menținerea funcțiilor vitale și implicit a vieții camarazilor, atunci când situația o va impune…”, a precizat maior medic Nicolae Jidovu.
Pe câmpul de luptă, sanitarii sau asistenții medicali au de îndeplinit aceleași sarcini, tehnici și proceduri pentru a salva viața militarilor răniți. „…Misiunea unui  sanitar este asemănătoare cu cea a unui asistent medical… noi îndeplinim aceleași funcții, doar că nu în spital, ci pe câmpul de luptă. Deseori, acordarea primului ajutor medical pe câmpul de luptă îi salvează viața militarului, iar asta este în puterile noastre, …am exersat și repetat tehnici și proceduri de acordare a primului ajutor, de evaluare a pacientului și de transport în condiții bune, dacă este nevoie, la cel mai apropiat punct sanitar”, a spus sanitar caporal Tudorel Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?