Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

VIDEO și GALERIE FOTO : Exercițiu tactic desfășurat de pompieri la benzinăria SOCAR din Focșani


Pompierii militari au executat un exercițiu tactic vineri, în jurul orei 12.00. Exercițiul s-a desfășurat în benzinăria SOCAR din Focșani. La această acțiune au participat pompieri din cadrul Detașamentului Focșani, cu mijloace din dotare.
„În jurul orei 12.00, un apel primit prin 112, anunța producerea unui incendiu la o stație de distribuție a carburanților din nordul municipiului Focșani. La fața locului s-au deplasat imediat patru echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare care au acționat pentru evacuarea clienților din stația de distribuție a carburanților, identificarea eventualelor victime și lichidarea incendiului.

 Toate acestea au făcut parte din scenariul unui exercițiu în care au fost angrenate echipajele Detașamentului de pompieri Focșani și personalul de la locul de muncă în vederea antrenării în situații reale, având în vedere faptul că intervenția personalului de la locul de muncă este vitală în astfel de situații„, ne-a precizat plutonier adjutant Florin Olaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?