Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Locașe de cult din Vrancea supravegheate de jandarmi


Jandarmii vrânceni vor desfășura acțiuni de supraveghere a ordinii și siguranței publice în 37 de locașe de cult din județ. Jandarmilor vrânceni li se vor alătura colegi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, cu care vor executa misiuni specifice în aceste zile de sărbătoare.
„În perioada 14.04 – 17.04.2017, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău vor întreprinde acțiuni specifice de asigurare a ordinii și siguranței publice, atât independent cât și în sistem integrat cu ajutorul polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Focșani, pe timpul desfășurării manifestărilor care vor avea loc în aceste zile, cu ocazia sărbătorilor pascale. Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea asigură ordinea publică la un număr 37 de lăcașe de cult de pe raza județului Vrancea, desfășurând activități specifice atât în zona acestora cât și pe traseele de deplasare a procesiunilor religioase, precum și în locurile și mediile cu grad criminogen ridicat. Pentru buna desfășurare a acestor activități Jandarmeria Vrancea coordonează în sistem integrat activitățile specifice de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor și va desfășura activități de prevenire și combatere a fenomenelor infracționale și contravenționale în zona destinată acestor activități, precum și pe străzile adiacente”, se precizează în comunicatul de presă al IJJ Vrancea.
Pentru buna desfășurare a procesiunilor și slujbelor religioase prilejuite de sărbătoarea Paștelui, jandarmii au mai multe recomandări:
Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea publică:
– participanții să respecte măsurile stabilite de organizatori precum și indicațiile și îndrumările jandarmilor;
– să manifeste răbdare astfel încât să nu se ajungă la crearea de situații care să genereze busculade sau aglomerări nejustificate;
– să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, bagaje etc.), evitând pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenția persoanelor cu intenții dubioase;
– conducătorii auto sunt rugați să respecte indicațiile și semnalele polițiștilor rutieri;
– părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii;
– facem precizarea că este strict interzisă folosirea oricăror aeronave fără pilot la bord (drone) în zona desfășurării manifestărilor, fără respectarea condițiilor legale;
În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, trebuie să solicitați ajutorul forțelor de ordine sau să apelați numărul unic de urgență 112.
De asemenea, în această perioadă, jandarmii montani vor acționa zilnic în sprijinul turiștilor din zona stațiunilor Soveja și Lepșa, fiind pregătiți să intervină în situații de urgență sau atunci când situația o impune. Pe această cale jandarmii montani sfătuiesc pe iubitorii muntelui să țină cont de o serie de recomandări:
– să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeții;
– să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, condițiile climaterice locale;
– să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac și trusă de prim ajutor;
– să folosească numai traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu;
– să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;
– să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane, apelând numărul unic de urgență 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, câte persoane au nevoie de ajutor și detalii ale locului unde sunt persoanele aflate în dificultate.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?