Niciuna dintre instituțiile publice din municipiul Adjud nu are autorizație de funcționare eliberată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea (ISU), conform ultimilor norme prevăzute de lege, iar municipalitatea a demarat un proiect de remediere a acestei situații. Primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, a anunțat că la nivelul administrației locale se derulează un proiect ce vizează obținerea autorizațiilor de funcționare de la ISU pentru toate instituțiile publice din subordine. „Niciuna din instituțiile publice din Adjud nu are în acest moment autorizarea ISU. Este vorba de cele șapte școli generale, două licee, șapte grădinițe, sediile primăriei, casa de cultură, spital și bibliotecă, toate acestea fiind locuri unde sunt comasate foarte multe persoane. Trebuie văzut dacă există toate acele căi de acces sau evacuare prevăzute de lege, dar și multe alte lucruri necesare pentru intervenție în cazul producerii unor incendii. Vom vedea ce înseamnă această documentație și sper că majoritatea, dacă nu toate aceste instituții, îndeplinesc condițiile de autorizare ISU”, a precizat primarul Constantin Armencea.
Conform legilor în vigoare, autorizațiile de securitate sunt obligatorii pentru clădirile ce aparțin autorităților publice locale și centrale, ce au o arie desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp. De reținut că, în Vrancea, în conformitate cu informațiile furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în acest moment sunt autorizate un număr de 161 de clădiri aparținând instituțiilor publice și 34 de instituții de cult (biserici, mănăstiri, schituri). Instituțiile care solicită autorizațiile de securitate la incendiu sunt obligate să depună o serie de documente prevăzute în Ordinul nr. 129 din 25 august 2016, pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă.
Reprezentanții ISU mai arată că „avizarea, respectiv autorizarea privind securitatea la incendiu sunt oligatorii pentru încăperile sau grupurile de încăperi definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securității la incendiu ca «săli aglomerate», amplasate în clădiri independente sau în clădiri cu funcțiuni mixte, indiferent de aria construită, regimul de înălțime ori destinație, dar și pentru clădiri sau spații amenajate în clădiri, având destinația de alimentație publică, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 200 metri pătrați. În cazul construcțiilor care nu au această autorizație, noile modificări legislative permit pompierilor să dispună oprirea
funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor respective”.