Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO : Mica Unire, sărbătorită de prichindeii de la Grădinița nr. 4 Focșani


Ziua Micii Uniri, de la 24 ianuarie 1859, a fost sărbătorită vineri de micuții de la Grădinița cu Program Normal Nr. 4 din Focșani, care aparține de Școala Gimnazială „Ion Basgan”. Copiii grupei mici, respectiv „Buburuzele”, coordonați de educatoarea Daniela Rusu, împreună cu ai lor colegi din grupa mijlocie, „Furnicuțele”, coordonați educatoarea Nina Gârleanu, au realizat un program artistic alături de două tinere, membre ale Ansamblului Folcloric „Èšara Vrancei”.
Activitatea celor mici a început încă de dimineață, când micuții au colorat pe hârtie chipuri de oameni îmbrăcați în haine populare, apoi le-au lipit astfel încât au format o horă. La sosirea tinerelor Cerasela Dima și Diana Irimia, de la Ansamblul „Èšara Vrancei”, copiii au fost foarte încântați și s-au așezat pe scăunele pentru a le asculta. Activitatea a început prin prezentarea costumului tradițional, cele două tinere  dând copiilor posibilitatea de a studia ciorapii din lână și opincile. Prichindeii au recunoscut unele obiecte din vestimentația prezentată de invitate și au spus cu mândrie că poartă și ei haine populare. „Am sărbătorit astăzi (vineri-n.r.) Ziua Unirii din 24 ianuarie, datorită faptului că luni și marți sunt zile libere. Cu această ocazie, vrem să transmitem mai departe obiceiurile noastre, și am invitat două tinere de la «Țara Vrancei» pentru a ne prezenta costumul popular. Copiii au fost foarte încântați de prezența celor două fete. Cu această ocazie, mulțumim celor care ne-au ajutat și au fost prezenți la activitate, dar și doamnei director Alina Dima”, a declarat Nina Gârleanu.
La final, copiii împreună cu educatoarele și invitatele de onoare au cântat și au dansat Hora Unirii. Copiii au fost invitați în Piața Unirii marți, de către membrele Ansamblului Folcloric, să danseze Hora Unirii și în acea zi specială. „Tinerele invitate au prezentat costumul popular, iar copiii au învățat câteva elemente din acesta. Nu doar invitatele noastre au fost îmbrăcate în costum popular, ci și micuții, pentru a fi cât mai tradiționali și autentici. La final am cântat și am dansat Hora Unirii cu toții”, a declarat Daniela Rusu.
După ce micuții au luat gustărica de dimineață, au vizionat un filmuleț despre Mica Unire și Alexandru Ioan Cuza, cel care a înfăptuit-o. Copiii au fost entuziasmați de toată activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?