Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

VIDEO și GALERIE FOTO : Scandal la grădinița Poiana, comuna Vrâncioaia! Educatoarea filmată în timp ce își bătea elevii A REVENIT la catedră


Revenire la catedră cu scandal în cazul educatoarei Mihaela Ciornea, de la Grădinița cu program normal Poiana, comuna Vrâncioaia, care a fost în concediu medical în ultimele aproape trei luni, după ce pe www.monitorulvn.ro au fost publicate mai multe filmulețe în care aceasta bătea și jignea copiii. Imaginile pot fi revăzute accesând link-ul http://bit.ly/2izlfpQ
Ieri dimineață, în sala de curs, puțin prea rece pentru niște copii atât de mici, educatoarea proaspăt întoarsă la catedră îi aștepta pe micuți, în timp ce completa catalogul. La vederea noastră, reacția ei a fost una extrem de violentă. „Nu vreau să stau cu absolut nimeni de vorbă, nu am nimic de declarat! Ce a fost de declarat, am declarat. Din momentul ăsta, nu mai aveți nimic de primit de la mine. Nu mă obligați să ridic vocea! Nu răspund la nici o întrebare. Nu dau nici o declarație, să fie lege!„, a spus aceasta. 
Am putut însă sta de vorbă cu directoarea cea nouă a Școlii Gimnaziale „Neculai Jechianu” Vrâncioaia, Săndica Ochean, de care aparține și grădinița. Aceasta ne-a declarat că în privința educatoarei Mihaela Ciornea au fost luate toate măsurile disciplinare prevăzute de lege. În urma publicării filmulețelor, în care apare educatoarea în timp ce bătea mai mulți copii și îi jignea, s-a alcătuit o comisie de disciplină. După analizarea unor documente de evaluare medicală, comisia de disciplină de la nivelul școlii a stabilit că educatoarea este aptă pentru a se întoarce la catedră. „În urma sesizării făcute de doamna Miron Iuliana, cu privire la cazul de violență al doamnei Ciornea Mihaela, conducerea școlii a făcut toate demersurile necesare pentru soluționarea acestui caz, și anume a fost constituită o comisie de disciplină. Pe perioada cercetării, doamna Ciornea a fost rugată să aducă documente medicale prin care să ateste că este, sau nu, aptă pentru desfășurarea activităților instructiv-educative. Dânsa a adus aceste documente medicale, s-a soluționat un raport, în urma raportului comisiei de disciplină a fost sancționată pentru abatere cu 15% din salariu pe o perioadă de trei luni. Pe perioada aceasta de sancționare disciplinară, noi vom monitoriza toată activitatea dânsei. Și anume: directorul școlii, respectiv eu, Ochean Săndica, săptămânal voi veni în asistență la doamna Ciornea Mihaela, doamna Soare Mărioara, care este consilierul educativ al unității noastre, va monitoriza ora de întâlnire cu părinții a doamnei Ciornea Mihaela pentru a discuta toate problemele ce vor apărea pe parcursul perioadei și doamna educatoare, responsabila comisiei metodice a educatoarelor, Ioana Ilie, la fel va monitoriza comportamentul la clasă a doamnei educatoare Ciornea Mihaela”, a precizat directoarea Săndica Ochean.

Educatoarea a fost trimisă în judecată

Directoarea promite că, în cazul în care vor mai fi semnalate cazuri de violență, corpul profesoral și conducerea unității de învățământ vor acționa în consecință.  „Acest plan de măsuri se va face săptămânal. Ne-am hotărât că fiecare dintre noi va avea o zi în care va veni la grădiniță și va acționa în consecință. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, mă refer la dosarul pe care îl are doamna Ciornea Mihaela, noi, în calitate de colegi, coordonatori ai activității, atât putem să facem. Dacă se vor sesiza alte cazuri de violență, noi vom acționa în consecință” a mai spus directoarea.
De altfel, educatoarea a fost deja trimisă în judecată pentru purtare abuzivă, dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Focșani, potrivit portalului instanțelor de judecată. Nu are încă stabilit termen de judecată și nici termen de cameră preliminară.
Directoarea Săndica Ochean a fost prezentă, ieri, încă de la prima oră, la grădiniță, pentru a discuta cu părinții copiilor despre întoarcerea educatoarei Ciornea la catedră și condițiile în care se vor desfășura orele de curs. Dosarul disciplinar al educatoarei, conform directoarei Săndica Ochean, cuprinde inclusiv raportul medical, cu documente întocmite de medici psihologi și psihiatri, care atestă că starea de sănătate psihică este bună, fiind aptă pentru a-și face în continuare meseria. „Așteptăm părinții, de asta am venit la prima oră. Până acum nu am avut ocazia, sunt noul director al școlii și nu am avut ocazia să discut cu părinții. Raportul medical al doamnei arată că este aptă și noi nu putem contesta. S-au făcut toate evaluările necesare. Are de la medicii psihologi, psihiatri documente că este aptă din punct de vedere medical. Doamna a fost internată pe o perioadă de 2 luni, cred că a fost internată pe interne, și după aceea i s-a cerut o evaluare în consecință, o evaluare cu privire la starea de sănătate psihică. Raportul nu se poate vedea, este la dosarul de cercetare disciplinară și nu se poate vedea. Trebuie să se păstreze confidențialitatea datelor. Dacă vor apărea și alte cazuri, noi vom acționa în consecință. Educatoarea nu poate fi sancționată de mai multe ori pentru aceeași faptă”, le-a mai spus directoarea părinților veniți la grădiniță, care insistau ca educatoarea să nu mai vină la ore.

„O să merg până unde se poate rezolva cazul”

Iuliana Miron, cea care a filmat-o pe educatoare agresând copii, a refuzat să-și aducă fetița la grădiniță. Femeia spune că nici nu o va face atât timp cât Mihaela Ciornea va continua să vină la ore. „Eu am venit să se facă dreptate. Un om care este violent, nu are ce să caute într-o instituție în mijlocul copiilor. Am făcut scris la Ministerul Sănătății, la Ministerul Învățământului, o să merg în audiență dacă nu se rezolvă nimic. Uitați, și copiii dânsei, care intră prin spate acum, i-a făcut în tot felul și acum i-a dat pe toți de partea dânsei (arată spre o mamă care își ducea copilul la grădiniță-n.r.)! Problema este alta. Când a venit Protecția Copilului, nimeni nu a fost de acord ca educatoarea să revină la catedră. Locul dânsei este la pensie, nu la catedră, pentru că dânsa nu este aptă. Pe niște documente false nu poți să fii în mijlocul copiilor, atât timp cât ai violentat copiii, i-ai jignit. Copiii noștri nu sunt tâmpiți, demenți! Sper să se facă dreptate! Nu sunt de acord cu decizia luată! Hârtiile care sunt la dosar nu reflectă adevărata boală pe care o are. Nu este aptă! Noi, cei care nu am adus copiii, putem să-i ducem la altă școală, dar dânsa nu poate pleca de la școală, nu? Sper să se rezolve, dacă nu, o să merg până unde se poate rezolva cazul. Și nu numai eu, mai sunt și alți părinți care nu sunt de acord cu decizia care s-a luat. Sper ca noul director să facă dreptate, ceea ce alții nu au putut face. Soțul educatoarei Ciornea s-a dus peste educatoarea care a înlocuit-o și i-a spus că eu am făcut mereu reclamații, am vorbit urât. De când a venit noua educatoare, toți copiii au învățat poezii, cântecele. Am fost foarte mulțumiți de ea”, a spus Iuliana Miron. Potrivit acesteia, din cei 20 de elevi înscriși în toamnă, au mai rămas câțiva, deoarece protecția copilului a retras un copil, iar alții au fost retrași de părinți ori ținuți acasă.
Un bărbat, care a susținut că este tatăl unui copil, a precizat că Iuliana Miron ar avea, de fapt, un interes în a o aduce la catedră pe Gabriela Cătălina Petraru. „Ar trebui întrebată domnișoara, care a venit în locul educatoarei, dacă are vreun  examen dat la școală, dacă are vreo școală terminată în acest sens”, a spus bărbatul. După câteva minute, ceilalți părinți au spus că bărbatul respectiv ar fi chiar soțul educatoarei Ciornea, nicidecum tatăl vreunui copil.
Gabriela Cătălina Petraru, educatoarea care a înlocuit-o pe Mihaela Ciornea, spune că elevii se aflau la un nivel educațional foarte slab când i-a preluat ea, nu erau capabili să converseze, nu știau poezii și erau foarte retrași. „Copiii erau traumatizați. Acum știu poezii, cântecele, știu să converseze mai bine. Erau foarte izolați, s-au atașat cu greu de mine. Acum, unii dintre părinți spun că o vor pe doamna înapoi, dar copiii spun cu totul altceva, că nu vor veni la școală dacă vine tot doamna. Copiii mă vor pe mine. Ca și nivel educațional, copiii erau inferiori, un copil de grupa mijlocie a primit caiete de lucru pentru grupa mică, nu am înțeles motivul. Când îi întrebam ce făceau înainte, spuneau că scriau toată ziua, ori se uitau la desene. Eu am ieșit cu ei afară, am făcut serbare, a fost foarte plăcut. Prezența era cam 95%, iar când au început virozele a scăzut prezența. Părinții nu au avut nicio problemă cu mine”, a declarat educatoarea Gabriela Cătălina Petraru.

Părerile părinților sunt împărțite

    Unii părinți nu sunt de acord cu revenirea educatoarei Ciornea la catedră, în timp ce alții nu văd o problemă în asta. „Copilul meu e crescut fără mamă, are nevoie ne afecțiune. Nu îl pot ține acasă, eu trebuie să merg la muncă. Sunt foarte mulțumit de noua doamnă educatoare”, a declarat un părinte, care nu dorește să își mai aducă la grădiniță copilul. „Nu bate niciun copil, altă treabă mai importantă nu are doamna (Miron-n.r.)? A venit și a terorizat lumea. Nimeni nu e nebun să își ducă copilul la grădiniță dacă este tratat urât! Dacă este un părinte nebun, trebuie să fie toți?”, a declarat o altă mămică. „Nu am văzut că mi-a bătut fata. Fata mea a fost în centru atenției, deci nicio problemă”, a spus o alta.
Protecția copilului a tras un semnal de alarmă conducerii școlii, prin căi oficiale, dar și direct, reprezentanți ai instituției fiind ieri la școală. Reprezentanții DGASPC au rugat conducerea școlii ca educatoarea să fie supravegheată în permanență, pentru a evita alte cazuri de violență. „Până în momentul de față, echipa mobilă din cadrul Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență a DGASPC Vrancea a derulat o serie de acțiuni specifice de evaluare și consiliere a copiilor înscriși la Grădinița din Poiana și a familiilor acestora. Nu s-au constatat situații de risc în familiile acestora, totodată părinții exprimându-și în unanimitate dezaprobarea cu privire la comportamentul doamnei Mihaela Ciornea și exprimându-și dorința ca aceasta să nu mai fie prezentă la orele de curs. Eventualele sancțiuni vor fi aplicate de către Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Prezența noastră astăzi (ieri-n.r.), aici, are drept scop rugămintea către cadrele didactice de aici de a monitoriza în continuare situația, lucru pe care l-am transmis în repetate rânduri și pe cale oficială. Noi nu am primit documentele de evaluare medicală ale doamnei educatoare, din câte am înțeles ele se află la  dosar”, a declarat Adina Lăscan, purtătoarea de cuvânt a DGASPC Vrancea.
Deși nu s-a înregistrat maximul de prezență la grădinița din Poiana, ieri, unii părinți și-au adus copiii la cursuri, unii dintre ei susținând că nu au nici o temere vizavi de comportamentul educatoarei Mihaela Ciornea, alții fiind constrânși de faptul că nu au cu cine să-i lase pe cei mici acasă. „Este foarte important ca părinții să fie solidari, pentru că ceea ce s-a întâmplat se poate repeta oricând. Părinții au fost consiliați de personalul de la DGASPC și și-au exprimat dorința ca educatoarea să nu se întoarcă la catedră, totuși astăzi (ieri-n.r.) au fost câțiva părinți care au dus copiii la școală”, a adăugat Adina Lăscan.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?